Prefectul vrea suplimentarea personalului de la casele de marcat pe perioada sărbătorilor de iarnă

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a transmis administratorilor de spații comerciale de mare suprafață din județul Brașov o adresă.

„Având în vedere că perioada Sărbătorilor de iarnă creează un flux mărit de cumpărători și luând în considerare rata de incidență cumulată a cazurilor confirmate de COVID-19 la 1.000 de locuitori la nivelul județului și municipiului Brașov, vă rugăm să acordați o atenție sporită în privința organizării activității, astfel încât să fie respectate cu strictețe măsurile sanitare prevăzute atât de Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, cât și de H.G nr.1065/11.12.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar în cadrul măsurilor proprii să dispuneți următoarele tipuri de acțiuni:
– monitorizarea atentă a numărului de cumpărători care se pot afla simultan în incinta magazinelor, mergând până la limitarea accesului acestora peste un anumit număr prestabilit pentru fiecare incintă și care poate asigura respectarea distanțării fizice;
– evitarea promovării agresive a unor promoții, vânzări accelerate ale unor produse care ar putea genera un flux mare de cumpărători într-un interval scurt de timp;
– suplimentarea personalului de la casele de marcat, astfel încât un număr cât mai mare dintre acestea să fie deschise, precum și existența în interiorul spațiului de vânzare a personalului dedicat, care să se asigure că nu sunt create aglomerări ad-hoc;
– stabilirea oricăror măsuri specifice care, pe lângă respectarea celor impuse de actele normative în vigoare, să aducă un plus de siguranță și securitate sanitară atât a cumpărătorilor, cât și a propriilor angajați.
Aceste măsuri, împreună cu cele dispuse prin actele normative menționate anterior, au în vedere diminuarea impactului tipului de risc și vizează prevenirea și limitarea răspândirii cazurilor de COVID-19 în comunitatea brașoveană, ceea ce suntem convinși că reprezintă o preocupare majoră și pentru Dumneavoastră.
Doar respectarea cu strictețe a regulilor de protecție sanitară atât de către comercianți, cât și de către cetățeni, precum și creșterea gradului de conformare voluntară ne pot ajuta să limităm răspândirea noului coronavirus până la începerea vaccinării populației”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: