Practici comerciale înșelătoare. Amendă de 50000 de lei pentru furnizorul de gaz

Reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor(CRPC) Brașov au intrat tare în furnizorii de utilități. Unul dintre cei vizați este furnizorul de gaz. Controalele din ultima perioadă au scos la iveală grave nereguli, astfel că s-a lăsat cu amenzi usturătoare.
”Asa cum am declarat zilele trecute, verificările agenților economici care oferă utilități consumatorilor sunt in atentia noastra si, din păcate,am identificat noi probleme, care pot prejudicia beneficiarii.
Pentru neregulile descoperite, societatea care furnizează gaze, a fost sancționată cu amenda în valoare de 50000 lei si a primit masura de remediere a problemelor descoperite.
Controalele in acest domeniu vor continua!
Descrierea faptelor:
S-au analizat următoarele tipuri de contracte de furnizare a gazelor naturale, încheiate de operatorul economic cu consumatorii : ——GAS START (cu abonament), —— e-CELSIUS (cu abonament), —–GAS 4U, —-CELSIUS 4 U (cu abonament), ——CELSIUS DUO (cu abonament), —–‘ CELSIUS PLUS (cu abonament) și ——GAZ CONTROL (cu abonament).
Din analiza acestora, se constată că beneficiarii, în calitate de consumatori, nu sunt informați complet și corect asupra tarifului pe care trebuie să-l plătească pentru cantitatea de gaze naturale consumată și facturată. Astfel, în contracte se indică o valoare, exprimată în “lei/kwh”, ce reprezintă “preț gaze naturale cu servicii de transport incluse”. La art.3, din contracte, alin.3) și alin.4) privind “Prețul Contractului”, se menționează “prețul final va include prețul gazelor naturale cu servicii de transport și costuri de echilibrare incluse, tarif de distribuție, costuri de înmagazinare” și „orice alte tarife și taxe ce vor fi introduse de autoritatea de reglementare competentă”.
Totodată, prețul de furnizare “nu include TVA, accize și tarif de distribuție”, tarif care diferă, funcție de operatorul de distribuție și categoria de consum, consumatorii neavând nicio informatie în acest sens. De asemenea, conform alin.1) de la art.3) din contracte, prețul de furnizare “se completează , după caz, cu un abonament”, dar consumatorii nu sunt informați ce reprezintă acest abonament. Perioada de valabilitate a prețului indicat în contracte este de 12 sau 24 de luni, respectiv “ preț fix al gazului natural pe 12/24 luni“, funcție de tipul de contract, dar conform acestor contracte “prețul se poate actualiza ori de câte ori intervine o modificare a tarifelor reglementate “.
Toate aceste mențiuni înscrise în contractele încheiate cu consumatorii nu reprezintă o informare clară și completă asupra tarifului final plătit de consumatorul mediu, acesta fiind definit, conform Legii 363/2007, privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, ca “acel consumator considerat că este rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici“. Deși în toate contractele se stipulează că tarifele reglementate de ANRE, pentru serviciile de distribuție/transport se regăsesc actualizate pe o adresă de site (indicată în contracte), această informație este dificil sau chiar imposibil de accesat de către consumatorul mediu.
Astfel, prin modul de informare al consumatorilor și prin omisiunile existente în contractele de furnizare a gazelor naturale, se constată că aspectele descrise sunt susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, determinându-l să ia o decizie de tranzacționare (încheiere contract) pe care altfel nu ar fi luat-o, și reprezintă o practică comercială înșelătoare.
Având în vedere cele manționate, se constată că operatorul economic a încălcat prevederile art.6, alin.1, lit.d) din Legea 363/2007 și se sancționează conform art.15, alin.1, lit.b) coroborat cu art.17, alin.2, lit.c) din Legea 363/2007”, a scris pe facebook, Sorin Susanu, șeful CRPC Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: