Pompier brașovean premiat de Ministrul de Interne

Cu ocazia zilei Ministerul Afacerilor Interne, Plutonier adjutant BĂNCILĂ Mihai – Adrian, a primit din partea domnului ministru Ion Marcel VELA, Emblema de onoare a M.A.I..

Colegul nostru este încadrat din anul 2006 în cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Brașov. Motivele pentru care acesta a fost premiat sunt diverse, de la faptul că este un militar bine pregătit și care face față tuturor misiunilor ce îi sunt încredințate, dar mai ales pentru acțiunile sale umanitare pe care acesta le desfășoară în timpul lui liber. Cea mai recentă acțiune umanitară a acestuia este ajutorarea unei familii nevoiașe din județul Vaslui. Aflând că în localitatea în care locuiește, în Moieciu, se află un grup de copii din familii sărace aduși de directorul școlii din localitate, acesta a luat în găzduire 4 dintre aceștia, care erau și frați. A avut grijă ca în măsura în care poate să le aducă mici bucurii și să le ofere amintiri de neuitat. Acțiunile colegului nostru nu s-au oprit aici în ceea ce-i privește, a continuat să-i ajute; după ce acesția au fost beneficiarii Proiectului Asociației “Casa Share” și au primit o locuința, acesta s-a ocupat personal de strângerea sumelor de bani necesare mobilării acestei locuințe.
Nici în vremurile acestea dificile el nu a fost indiferent și a cumpărat din fonduri proprii un număr de 150 de viziere pentru camarazii aflați în prima linie.
Acțiunile sale umanitare nu au fost intreprinse numai în ultima perioadă de timp, el fiind constant preocupat de a-si ajuta aproapele. Astfel, în anul 2016, la propunerea acestuia, a fost ajutată o familie nevoiașă din comuna Cristian, o familie cu 9 copii, rămași fără tată, cărora pompierii brașoveni le-au făcut o bucurie cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, ocazie cu care aceștia au venit la sediul inspectoratului, unde pe lângă surprizele pregatite aici, pompierii le-au oferit alimente, haine .
Un alt eveniment la care colegul nostru și-a arătat altruismul, dar și spiritul de salvator a avut loc în anul 2012 când, aflat în timpul liber, acesta a intervenit în localitatea Fundata pentru acordarea primului ajutor medical unui cetățean austriac care participa la reconstituirea unei bătălii din Primul Război Mondial. Acesta s-a rănit grav la mâna dreaptă în urma exploziei unei arme. Intervenția promptă a colegului nostru a făcut posibilă salvarea brațului acestuia.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: