Polițiștii brașoveni au reținut 21 de permise de conducere într-o săptămână

Polițiștii brașoveni se află în permanență la datorie, prin specificul fiecărei structuri fiind desfășurate activități în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții.

Siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, aceștia acționând în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În perioada 02.09 – 10.09.2021, în contextul desfășurării unui festival pe raza municipiului Brașov, polițiștii brașoveni au organizat și desfășurat 13 acțiuni pe linie rutieră, în vederea asigurării unui climat propice de siguranță rutieră.

Astfel, pentru abaterile constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute 21 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii brașoveni au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: