Poliția Brașov: 12 mașini au fost avariate de un șofer din București

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
“În fapt, la data de 14 aprilie 2021, în jurul orei 20.10, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Nucului din municipiul Brașov, a acroșat 12 autoturisme ce se aflau parcate.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime.
Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism.
Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a spus comisarul Alina Ivan, purtatorul de cuvant al IPJ Brasov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: