Plicul președintelui Iohannis pentru medici: 500 de Euro

Președintele României, Klaus Iohannis vrea ca medicii din prima linie să fie stimulați financiar. Aceștia ar urma să primească 500 de euro pe lună pentru lupta cu virusul COVID-19. Oare la fel procedează și țările din Europa?

”Am mai spus-o și am să o mai repet: medicii, personalul medical, sunt în prima linie de apărare împotriva acestei epidemii. Este nevoie de voi!
Vreau să vă anunț de o măsură pe care am solicitat-o Guvernului României. În acest sens, am avut astăzi mai multe discuții. Personalul medical, medicii noștri, sunt linia noastră de apărare împotriva epidemiei. Avem încredere în ei, ne punem speranțele în ei, dar trebuie să fim foarte conștienți că pentru ei este o situație de stres major, este un pericol suplimentar la care se expun, avem așteptări mari de la ei și atunci, în consecință, cred că este corect să recunoaștem această situație și să recunoaștem, evident, că este nevoie și de un pic mai mult decât cuvinte frumoase.

Deci, am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID. Și vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil.

Am promisiuni din Guvern, am vorbit cu Premierul Orban, cu ministrul Fondurilor Europene, am promisiuni că în foarte puțin timp vor veni cu soluții foarte concrete”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: