Pisică salvată de pe acoperișul școlii din Moieciu (FOTO)

O zi oarecare din viața unui profesor oarecare!

Sunt alte zile mai lungi și mai complicate. Cert este că trebuie să fii în luptă permanentă cu tine, să nu renunți, să nu te plafonezi, să fii în pas cu cei ce vin, cu gândurile și provocările lor! Să fii acolo permanent, să treci mai departe, să înveți mereu și să te pregătești continuu, să cauți și să găsești soluții pentru tot ceea ce faci!

Astăzi, Denisa a fost salvată

Pompierii de la ISU Zărnești au avut o intervenție mai puțin obișnuită, dar foarte apreciată. Aceștia au salvată o pisică, care se urcase pe acoperișul Școlii din Moieciu de Jos, de unde îi era teamă să mai coboare.

Orice viață contează! Deși se spune că pisica are 9 vieți, intervenția pompierilor Zărneșteni a făcut diferența. Un echipaj de căutare-salvare a intervenit pentru a salva o pisică care se urcase pe acoperișul școlii. Felina rămăsese blocată la o înălţime foarte mare pe acoperiș, fiindu-i frică să mai coboare. Din fericire, aceasta este acum în siguranţă, fiind coborâtă de pompieri cu sprijinul cadrelor didactice de la școală. Bucuria celor prezenti a fost cea mai mare recompensă.

Pisica a primit numele Denisa și a fost adoptat de cadrele didactice de la școala din Moieciu, așa cum a declarat directorul școlii prof. Marius Olteanu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: