Peste 5000 de persoane în autoizolare și 388 în carantină la Brașov

În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 388 de persoane se află în carantină, iar 5.055 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ S-au efectuat 1.285 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. S-a constatat un caz de nerespectare a acestor condiții, persoana respectivă fiind sancționată și plasată în carantină instituționalizată, urmând a suporta costurile acesteia.
■ Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a intensificat activitățile de verificare a respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare. Astfel, polițiștii brașoveni au desfășurat acțiuni punctuale, cu efective mărite, în diferite zone din municipiile Brașov, Făgăraș, Săcele, în orașele Predeal și Ghimbav, precum și în localitățile Tărlungeni, Zizin, Cărpiniș, Purcăreni și Budila. Cu această ocazie au fost constituite filtre rutiere care au avut drept scop depistarea și sancționarea persoanelor care se deplasează în spațiul public fără a deține documentele prevăzute de lege și determinarea acestora să respecte normele instituite în starea de urgență. În acțiuni au fost angrenate peste 250 de forțe de ordine și siguranță publică, constituite în echipaje mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători M.Ap.N. Au fost verificate aproximativ 3.500 de persoane și peste 2.000 de autovehicule. Astfel de acțiuni punctuale, care au ca scop respectarea regulilor privind distanțarea socială și prevenirea răspândirii noului coronavirus, vor fi organizate, zilnic, și în perioada următoare.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu preponderență ale celor privind restricțiile de circulație, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 330 de sancțiuni, în valoare de peste 546.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 20 de convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 27 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, aplicându-se 5 sancțiuni, în valoare de 25.500 de lei, pentru fapte de natură economică.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: