Peste 2100 de cazuri de Coronavirus și 68 de morți. România a intrat in scenariul patru

România a intrat de aseară în scenariul 4 al gestionării crizei COVID-19. Au fost confirmate 2109 cazuri și 68 de decese.

ALEXANDRU RAFILA, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a declarat pentru TVR: Scenariul patru însemnă creșterea nivelului de pregătire la nivelul spitalelor ca să poată să preia mai mulți pacienți. Schimbarea modalității de internare, pentru că până acum, au fost internați toți pacienții cu COVID-19. Dacă numărul îmbolnăvirilor va crește foarte mult atunci trebuie să avem posibilitatea să păstram capacitatea spitalelor pentru internările grave, care necesită oxigen sau Terapie Intensivă. Din acest motiv formele ușoare sau cei care sunt asimtomatici vor fi tratați la domiciliu sau în spații dedicate, în afara spitalelor, bineînțeles vor fi monitorizări din punct de vedere medical că să urmărim dacă starea de sănătate se înrăutățește.

De asemenea, Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că municipiul Suceava, dar și 8 comune limitrofe intră în carantină totala.

Încă 3 decese

Au mai fost raportate alte 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total pe țară ajungând la 68.

Deces 66

Femeie, 73 de ani, jud. Suceava. S-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, probe care au fost testate la INCDMM Cantacuzino.

Data confirmării: 28.03.2020

Data deces: 29.03.2020 

Ancheta epidemiologică este în curs.

Deces 67

Bărbat, 69 de ani, jud. Iasi. A fost testat cu rezultat pozitiv pe 28.03.2020.

S- a internat la SCBI Iasi în data de 29.03.2020; probele biologice pentru COVID 19 au fost testate la SCBI Iasi

Data deces: 30.03.2020 

Antecedente patologice: HTA

Deces 68

Femei, 81 de ani, jud. Mehedinti. Internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova. S -au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 28.03.2020 care au fost testate la INCDMM Cantacuzino

Data confirmarii: 29.03.2020

Data deces: 30.03.2020 

Antecedente patologice: HTA, cardiopatie ischiemica cronica, obezitate gradul III.

Ancheta epidemiologică este în curs

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: