Peste 100 de copii aflați în grija statului vor participa gratuit la tururile din Sanctuarul AMP Libearty

Bucurie fără seamăn pentru un număr de peste 100 de copii aflați în grija statului care vor participa gratuit la tururile din Sanctuarul AMP Libearty.
”AMP, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov a organizat în această vacanță vizita unui număr de peste 100 de copii aflați în grija statului. Aceștia au vârste cuprinse între 8 și 15 ani și vor participa gratuit la tururile din Sanctuarul AMP Libearty.
Au astfel ocazia să se bucure de poveștile urșilor, să afle lucruri noi despre animale, despre protejarea lor și a mediului, dar și să petreacă timp în natură. Ne dorim ca povestea tristă din trecutul urșilor și legătura cu prezentul lor senin, lipsit de griji și viața bună și liberă pe care o duc astăzi să aducă speranță în sufletul tinerilor ce vor trece pragul sanctuarului de urși.
Vizitele se vor desfășura pe parcursul întregii luni, iar grupurile sunt formate din 7-8 copii, astfel că se vor respecta toate normele de siguranță în contextul situației epidemiologice pe care o traversăm.” au declarat reprezentanții Sanctuarului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: