Personalul medical clujean din prima linie a luptei cu COVID -19 va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Județului Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a decis acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Cluj – „Clujean de Onoare” tuturor cadrelor medicale clujene aflate în prima linie a luptei cu COVID -19.

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În semn de firească recunoștință pentru EROII ÎN ALB, cei care de circa nouă luni luptă pentru combaterea acestui virus și pentru menținerea sub control a situației, vom acorda această distincție din partea forului administrativ județean medicilor din spitalele clujene COVID și suport COVID.

Ne exprimăm în acest fel, în numele clujenilor, admirația sinceră, aprecierea și mulțumirea pentru efortul greu de imaginat, pentru dăruirea și puterea de sacrificiu de care au dat dovadă acești nobili slujitori ai profesiei medicale.

În tot acest timp, greul luptei împotriva noului coronavirus a fost dus de spitalele subordonate Consiliului Județean, respectiv de spitalele de Boli Infecțioase, de Pneumoftiziologie, de Recuperare și de Copii, motiv pentru care cunosc cu exactitate atât greutățile cu care s-a confruntat personalul medical cât și modul cu adevărat remarcabil în care s-a comportat, răspunzând adecvat așteptărilor clujenilor și provocărilor momentului. Fără îndoială, ei sunt adevărații eroi ai Clujului zilelor noastre, e firesc ca spre ei să se îndrepte recunoștința și admirația noastră.”

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: