Persoană spitalizată după ce un șofer băut a lovit cu mașina un cap de pod

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 10 august 2021, în jurul orei 00.10, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea o autoutilitară pe strada Mare din localitatea Prejmer, județul Brașov, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.

În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, pasager al autovehiculului, aceasta fiind transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,82 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: