Permise reținute și multe amenzi pentru șoferii indisciplinați

Astăzi, 03 noiembrie 2020, în intervalul orar 07,00 – 14,00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate sau speciale.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 135 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.500 lei, 27 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 21 pentru încălcarea normelor legale prevăzute de O.U.G. 195/2002R, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 5 fiind reţinute pentru depăşire neregulamentară şi 3 permise pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Polițiștii brașoveni recomandă tuturor participanților la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, precum și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren.

De asemenea, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri!

Scopul acestor acțiuni nu este de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu vom tolera nicio abatere de la lege.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: