Percheziții la un magazin care comercializa artificii și petarde (VIDEO)

În data de 18 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au  pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la o societate comercială cu punct de lucru pe raza municipiului Brașov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 226 bucăți articolele pirotehnice.

          Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost identificate aproximativ 2.500 bucăți articole pirotehnice, din categoria F1-F4 și T1-T2, deținute și depozitate, fără drept.

Polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, cantitatea de aproximativ 650 kg articole pirotehnice, în valoare de circa 25.000 lei.

Suspecți în cauză sunt doi bărbați cu vârste de 39 și 42 ani, din municipiul Brașov, respectiv municipiul București, precum și o societate juridică, aceștia fiind cercetați  în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, instrumentat sub coordonareaParchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiști specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din  cadrul I.P.J. Brașov vor continua, în perioada următoare, efectuarea de acțiuni specifice, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

Principalul scop al acestor activități este creșterea siguranței cetățenilor, prin activități care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Polițiștii brașoveni reamintesc faptul că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2,3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă T1 și T2 și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: