Pentru un Brașov curat: utilaje speciale pentru salubrizarea străzilor înguste și a aleilor pietonale

Odată cu venirea sezonului cald, operatorul de salubrizare Comprest a extins activitatea de măturare mecanizată a străzilor, astfel încât curățenia să fie cuvântul de ordine pe toate străzile din Brașov.

 

În vederea curățării străzilor mai înguste, dar și a aleilor pietonale, compania brașoveană Comprest SA deține utilaje de mici dimensiuni dotate cu perii și sistem de stropire a carosabilului. Cu ajutorul acestora se poate curăța eficient mizeria, care se adună la rigola străzilor, dar și praful, care se împrăștie în atmosferă și duce la scăderea calității aerului. În baza unui program stabilit împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Brașov, aceste utilaje acționează periodic în toate cartierele, astfel încât Brașovul să își păstreze statutul de unul dintre cele mai curate orașe din România.

De altfel, operatorul de salubrizare continuă și activitățile de curățenie cu automăturile de mari dimensiuni, dar și cele de măturare manuală, în zonele unde astfel de utilaje nu au acces. În plus, periodic, se desfășoară în paralel cu măturarea mecanizată și activități de spălare a carosabilului.

 

Compania Comprest SA a preluat activitatea de salubrizare a domeniului public din întreg municipiul Brașov, de la jumătatea decembrie 2019, în baza unui acord-cadru semnat cu Primăria Municipiului Brașov, ca urmare derulării unei proceduri de licitație publică la care au participat trei asocieri ale unor firme de profil.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: