Patru arbori doborâți cu drujba și toporul. Nota de plată a fost pe măsură (FOTO)

Polițiștii locali de la Intervenții i-au surprins pe doi brașoveni în timp ce tăiau patru arbori, cu drujba și cu toporul.  Oamenii legii au fost alertați de locatari, care și-au exprimat nemulțumirea și supărarea, mai ales că ei plantaseră cei patru pomi fructiferi, cu mai bine de 20 de ani în urmă. Totul s-a întâmplat jurul orei 11.00, în zona Pavilioanelor CFR în vecinătatea locului de joacă pentru copii. Unul dintre bărbații surprinși la tăiat de lemne, își chemase vecinul în ajutor pentru că singur nu ar fi reușit să doboare arborii. Brașovenii le-au mai declarat polițiștilor că aveau nevoie de lemne pentru foc. Cei doi s-au ales, fiecare, cu câte o sancțiune contravențională de o mie de lei la HCL 153/2010 (Regulamentul privind stabilirea normelor locale unitare de protecție a spațiilor verzi, organizarea, dezvoltarea și intretinerea acestora pe teritoriul Municipiului Brașov). În plus, cel care a fost angajat să ajute la doborârea pomilor fructiferi,  a primit o amendă suplimentară de trei mii de lei, în conformitate cu Legea 12/1990, iar ca măsura complementară drujba a fost confiscată.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: