Pasajul Fartec a fost redeschis circulației rutiere

Pasajul Fartec a fost redeschis circulației rutiere, după ce în ultimele patru zile au fost realizate probele statice. „Joi, vineri, sâmbătă și duminică au fost realizate încercările pe fiecare dintre cele patru grinzi a câte patru deschideri, iar valorile sunt chiar mai bune decât cele admisibile, permițând reluarea deplină a circulației în condiții de siguranță și de calitate“, a declarat Ștefan Galu, directorul companiei care a realizat lucrările.

Foarte important este că în ultimele luni, constructorul a reușit să recupereze foarte mult. Dacă la sfârșitul anului 2020, stadiul de realizare al lucrării era de 65%, astăzi s-a ajuns la peste 95%. Cea mai evidentă evoluție este la suprastructură, unde de la 45% realizat la 31 decembrie 2020, lucrarea este în acest moment finalizată.

Începând de astăzi vor fi continuate lucrările de finisaj și vopsitorii la intradosul pasajului, finalizarea sferturilor de con la cele două culei și readucerea terenului la starea inițială, cu termen de finalizare 30.09.2021.

Lucrările de reparații capitale (RK) la Pasajul Fartec au început la 1 septembrie 2015, contractul fiind semnat cu asocierea dintre SC Sopmet SA și SC Consal SRL. Pe parcursul lucrărilor s-au constatat o serie de deficiențe cu privire la structura de rezistență. Având in vedere amploarea noilor lucrări, care nu erau acoperite de contract și nu puteau fi decontate, la sfârșitul lui 2017 contractul a fost reziliat.

În 2018 a fost făcută o nouă expertiză, după care, la sfârșitul lunii septembrie 2018, s-a semnat un nou contract, cu SC Recon în asociere cu SC Prinfo.

La sfârșitul anului 2020 investiția ajunsese la 65% (din care 90% la infrastructură și 40% la suprastructură).

Valoarea totală a lucrărilor: aproximativ 17 milioane de lei, inclusiv TVA. Anul acesta, primarul Allen Coliban a obținut suma de 10 milioane lei de la bugetul de stat pentru finalizarea Pasajului Fartec.

Garanția de bună execuție este de cinci ani, dar potrivit constructorului, podul va rezista în jur de 50 de ani.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: