Parlamentarii Pro România Brașov nu au votat moțiunea. La alegerile locale vor un procent de 15% și să fie peste USR (VIDEO)

Pro România are gânduri mari pentru alegerile locale din 2020. Deputatul Mihai Mohaci, coordonatorul Organizației Județene din Brașov a afirmat astăzi într-o conferință de presă că Pro România și-a fixat ca obiectiv scoaterea unui procent de peste 15%, dar și să se claseze peste USR.

Noi mizăm pe un 15% la alegerile locale. Noi nu pierdem, noi creștem. Cred că vom obține un scor frumos, probabil vom fi peste USR la municipiu pentru că vom veni cu profesioniști pe domenii de activitate. O să scoatem un scor bun și datorită candidatului pe care îl vom avea la Primăria Brașov”, a spus Mihai Mohaci, deputat Pro România.

Parlamentarul a vorbit și despre moțiunea de cenzură. ”Acest guvern liberal nu este în folosul cetățeanului. Noi am avut discuții cu președintele Victor Ponta cu privire la moțiune și s-a decis ca fiecare parlamentar să voteze cum gândește. Însă, mulți au votat moțiunea pentru căderea guvernului. Eu la moțiune nu am votat pentru că nu am fost în Parlament. Nu cred că a fost nici colegul Mihai Popa. Am avut alte probleme, am venit la Brașov, de asta nu am ajuns. Am discutat totuși cu președintele partidului pentru propunerea de premier, iar eu am propus să fie doamna Corina Crețu”, a spus Mihai Mohaci, deputat de Brașov.

One thought on “Parlamentarii Pro România Brașov nu au votat moțiunea. La alegerile locale vor un procent de 15% și să fie peste USR (VIDEO)

  • 6 februarie 2020 la 22:39
    Permalink

    Domnule exconsilier local de la Tărlungeni, cred ca cel mai bun lucru pe care l-ati facut pana acum a fost sa lăsați oamenii buni sa isi faca treaba si sa parasiti ALDE! Sper sa parasiti si scena politica cat mai curand!

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: