Parcul Central din Brașov în administrația useristă (GALERIE FOTO)

Brașovenii vor putea sta pe iarbă în parcuri, la fel ca cetățenii din toate orașele civilizate ale Europei. Poate cea mai importantă noutate este posibilitatea de a călca și a sta pe iarbă, la fel cum se întâmplă în toate țările civilizate. Spațiul verde, care oricum este mult sub suprafața acceptată de Uniunea Europeană pe cap de locuitor, trebuie redat locuitorilor”, a spus Allen Coliban, primarul Municipiului Brașov.

Cum au auzit brașovenii că e ”liber la stat pe iarbă în parcuri”, au și luat cu asalt parcurile, în special pe cel de lângă primărie. Astfel, după ce într-o zi cineva a amplasat un hamac între doi copaci, iar în altă zi un alt individ și-a instalat un cort improvizat din folie, la nici 200 de metri de Primăria Brașov, mai nou, câțiva tineri s-au dezbrăcat de haine să se bronzeze.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: