Ordin de protecție dupa ce doi soți și-au agresat soțiile

La data de 11 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat în vârstă de 59 ani din mun. Brașov, jud. Brașov.

Echipa de cercetare care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o cu pumnul, de mai multe ori, în zona capului.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa situată în mun. Brașov.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințarea”.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiști au stabilit faptul că, în perioada 05.06.2019 – 11.06.2019, un bărbat în vârstă de 53 ani din mun. Brașov, jud.Brașov, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe soția sa și i-ar fi amenințat, telefonic și verbal, cu acte de violență, atât pe aceasta, cât și pe fiul lor.

De asemenea, din verificări a rezultat faptul că victima ar fi fost agresată fizic și amenințată de mai multe ori, dar nu a formulat plângeri anterior.

 

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.

          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: