Ordin de protecție după ce un bărbat și-a bătut soția și cumnata

  • La data de 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”violența în familie” și ”lovirea sau alte violențe”.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 10 decembrie 2019, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat din municipiul Brașov le-ar fi agresat fizic, atât pe soția, cât și pe cumnata sa, în timp ce se aflau la domiciliul din municipiul Brașov.

          În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, prin care s-a dispus păstrarea unei distanțe de minim 200 metri față de persoanele vătămate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: