Opera Brașov vă așteaptă, în această săptămână, la un recital estival și la întâlnirea cu „Văduva veselă”

Miercuri, 19 august 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, vă invităm la recitalul vocal-instrumental „Culorile muzicale ale verii”, susținut de soliștii Operei Brașov, acompaniați la pian de Ovidiu Mezei. În această seară vă veți delecta cu momente muzicale variate, arii și duete din operele „Tosca” de G. Puccini, „Samson și Dalila” de C. de Saint-Saëns, „Cenușăreasa” și „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, o lucrare inedită – „María de Buenos Aires”, o operă-tango de Á. Piazzolla, dar și piese celebre: „Summertime” de G. Gershwin, „Mamma” de C.A. Bixio sau „Il Bacio” de L. Arditi.

Pe scena din Curtea Operei vor evolua soliștii: Maria Catrina, Aurelia Florian, Valentina Mărgăraș, Sonia Hazarian, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Valentin Marele, Dan Popescu. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Scenografia este semnată de Rodica Garștea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 15 lei

 

Sâmbătă, 22 august 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, pentru că s-a bucurat de un succes deosebit în rândul spectatorilor, ne reîntâlnim cu „Văduva veselă”, opereta compusă de Fr. Lehár, din care vă vom oferi cele mai reprezentative momente, într-o versiune adaptată. O lucrare spumoasă, încărcată de romantism, cu un dialog savuros și intrigi surprinzătoare. O operetă ușor de savurat, ca o zi de vară!

Distribuția:

Hanna Glawari – Anda Pop

Contele Danilo Danilovici – Alexandru Aghenie

Baronul Mirko Zeta – Ștefan Schuller

Valencienne – Nicoleta Chirilă

Camille de Rosillon – Mihai Irimia

Niegus – Lorand Cristian

Raoul de St. Brioche – Marian Rește

Vicontele Cascada – Dan Ionescu

Pritschitsch – Paul Tomescu

Kromow – Claudiu Bugnar

Bogdanovitch – Florin Grama

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc (debut). Regia artistică poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu. Asistent regie: Anda Pop. Scenografia: Adrian Cristea. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilete: 15 lei

 

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de fiecare eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

 

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă prevăzută de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

 

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

 

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se reprogramează!

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: