Omor din gelozie. Un bărbat de 64 ani, din Cincu și-a ucis soția

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie” raportat la infracțiunea de “omor”.

În fapt, la data de 31 octombrie 2021, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că într-un imobil situat pe raza localității Cincu, județul Brașov se află o persoană de sex feminin în stare de inconștiență.

S-a constituit, de îndată, echipă operativă complexă formată din procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, Secției 3 Poliție Rurală Voila și Serviciului Criminalistic Brașov, care s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetării locului faptei.

Cu ocazia investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 31 octombrie 2021, în jurul orei 03.00, în timp ce se aflau în locuinţa comună situată în localitatea Cincu, județul Brașov, pe fondul unui conflict spontan, cauzat de gelozie, un bărbat, în vârstă de 64 ani, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 64 ani, lovind-o în zona capului, cu un obiect contondent, provocându-i leziuni traumatice care au dus la decesul acesteia.

Cadavrul persoanei a fost ridicat și preluat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar la data de 01 noiembrie a.c., instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: