Ocaua Guvernului Orban pentru șomajul tehnic: în mediul privat, 75% din salariul mediu brut, iar bugetarii doar jumătate de lună cu 75% din salariul de bază

Guvernul Orban continuă seria inadvertențelor în plină criză de coronavirus. Este vehiculată ideea introducerii șomajului tehnic și la bugetari, dar, în cu totul alte condiții. Dacă în mediul privat, șomajul tehnic este legat de 75% din salariul mediu brut, la bugetari vorbim de 75% din SALARIUL DE BAZĂ. Mai mult decât atât, la angajații de la stat vor fi, în șomaj tehnic, prin rotație, doar câte 15 ZILE PE LUNĂ. Nu s-a pomenit în continuare nimic de sporurile pe care le au bugetarii, de numeroasele posturi de conducere din instituțiile publice plătite regește. De pensiile speciale nu pomenește nimeni…

Comentariile negative nu au întârziat să apară pe pagina de Facebook a Violetei Alexandru, ministrul Muncii, după anunțul postat legat de șomajul tehnic la instituțiile de stat. Iată ce scriu internauții:

” Se “discuta” inca….si se va mai discuta inca vre-o 3 luni.
Este vorba de o “scadere” cu 25% a doar jumatate din salariu ,dar sporurile de calculator ,de antena ,de periculozitate ,de stres ,de lucru cu publicul ,tichetele de vacanta ,de sarbatori ,de masa ….si alte sporuri de prime din amenzi NU se vor scade…..ba chiar vor avea o majorare considerabila.
Dupa aceasta “scadere” ,bugetarii vor avea un venit mai mare decat inainte.
Praf in ochi pentru fraieri. ”.

” In mediul privat, 75% din salariul mediu brut iar bugetarii doar jumatate de luna cu 75% din salariul de bază ( în realitate va însemna cam 87.5%). Asta da corectitudine, ce sa zic E o gaselnita pentru a inchide gura privatilor si a vorbi de solidaritate. ”

Mesajul Ministrului Muncii

”Trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat. Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încetate, am cel mai clar semnal. Se vede tendința de a se rămâne acasă. Este și o perioadă în care autoritățile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenție.

În fața acestei realități, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public. Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituții, autorități, companii publice, regii cu capital de stat care să le asigure funcționalitatea pe durata stării de urgență dar care să țină cont și de dorința evidentă a multor angajați de a rămâne la domiciliu și, binențeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă și plată. “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază.

Este o propunere asumată. După consultări, inclusiv cu autorități locale și după evaluări. Da, după toate acestea și după ce am citit toate mesajele primite, este o propunere asumată.

Pentru corectitudine.” este mesajul postat de Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: