O tânără de 18 ani ar fi fost bătută de agenții de pază dintr-un mall

O tânără de 18 ani susține că a fost bătută de și acuzată pe nedrept de furt de către agenții de pază a unui mall. Pe fir au intrat și polițiștii brașoveni care au început o anchetă.

“Urmare a informațiilor apărute în mediul online, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, ar fi fost agresată fizic de către angajații unui supermarket din municipiul Brașov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:
La nivelul Secției 5 Poliție Brașov se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt” și “purtare abuzivă”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care va fi propusă soluție legală la finalizarea cercetărilor.
În fapt, la data de 01 decembrie 2020, în jurul orei 16.45, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale din municipiul Brașov cu privire la faptul că, o tânără ar fi fost surprinsă, în flagrant, în timp ce sustrăgea mai multe produse din interiorul societății.
Echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, a procedat la identificarea persoanei în cauză, aceasta fiind o tânără, în vârstă de 18 ani din județul Brașov, procedându-se la întocmirea documentelor de constatare a infracțiunii flagrante, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.
Continuând cercetările în cauză, au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de furt, faptă săvârșită în aceeași zi, în cadrul unei alte societăți comerciale de pe raza municipiului Brașov, urmând a fi stabilită cu exactitate întreaga stare de fapt.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, polițiștii Secției 5 Poliție Brașov s-au sesizat din oficiu și au extins verificările efectuând cercetări, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Menționăm faptul că până în acest moment nu a fost depusă plângere cu privire la săvârșirea vreunei fapte de agresiune fizică”, a spus comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: