O pacientă infectată cu CORONAVIRUS a ajuns la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Brașov

În noaptea de 25/26.03.2020, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Brașov a fost anunțat de un echipaj de pe ambulanță că va sosi o pacientă cu avort în curs și că această pacientă este contact COVID-19.
”Ca urmare a anunțului, personalul medical a fost echipat corespunzător, ca pentru un caz confirmat COVID-19, iar pacienta – care era asimptomatică – a fost transportată direct în secția pregătită pentru cazurile COVID-19.
I s-a efectuat un test rapid COVID-19, care a ieșit slab pozitiv. Cazul a fost rezolvat din punct de vedere ginecologic și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică.
Joi, 26.03.2020, dimineața, s-au trimis probele recoltate de la pacientă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru a fi prelucrate prin testul Real Time PCR. În după-amiaza aceleiași zile a sosit rezultatul, care este pozitiv. În consecință, pacienta a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
Personalul Spitalului Clinic de Obstretică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Brașov nu a fost expus riscului de contaminare, iar cadrele medicale care au interacționat cu pacienta nu sunt considerate contacți”, a spus dr. Mircea Preda, manager al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”

2 comentarii la „O pacientă infectată cu CORONAVIRUS a ajuns la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Brașov

  • 27 martie 2020 la 14:41
    Permalink

    Mulțumim ca ne informați! Dar mai mare atenție la redactarea denumirii spitalului ” Obstetrica” nu “Obstretica”.

    Răspunde
    • 27 martie 2020 la 15:08
      Permalink

      Mulțumim! A fost un comunicat de presa venit de la spital, de asta nu am dat importantă…Dar daca managerul trimite scris asa…este clar…

      Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: