O nouă vizită electorală. În afară de un aeroport care mai are mult până la finalizare, mai prezentanți și altceva brașovenilor

Conferință cu mulți invitați pentru a spune…aceleași lucru care tot este repetat de 4 ani.

Aeroportul a devenit loc de pelerinaj pentru liberalii din Brașov. Așa cum au început în urmă cu 4 ani, cu o conferință de presă în care susțineau că în 2020 brașovenii vor zbura de pe aeroportul Brașov, liberalii vor să încheie campania tot cu o vrăjeală de conferință, cu aceleași personaje.  Astfel, din nou este invitat Președintele Consiliului Județean Covasna, dar și primarul din Sf. Gheorghe. Vor curge iar râuri de promisiuni, vor cei din Covasna vor spune că și ei susțin aeroportul, vor face poza de grup și vor pleca, iar aeroportul rămâne la același nivel…mult sub așteptările brașovenilor. Pe lângă faptul că este mult de muncă, va dura și până se va găsi o firmă privată care să administreze aeroportul. Nimeni nu știe ce se poate întâmpla la o licitație, pot fi contestații și multe altele. Ideea este că, potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, la începutul lunii aprilie, aeroportul Brașov era realizat în proporție de 30%…Deci despre asta vorbim, despre un procent mic pentru 4 ani de conferințe și gargară electorală. Partea bună este că internauții s-au cam săturat de poze, filmulețe și rânjete din zona aeroportului Brașov, astfel că au început să comenteze și să le reproșeze politicienilor că fac totul electoral.

 

”Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, vă invită luni, 21 septembrie 2020, începând cu ora 13:00, la o vizită pe șantierul de construcție a Terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov, urmată de o conferință de presă, la intrarea în șantier.

 

La acest eveniment vor participa:

– Președintele Consiliului Județean Covasna, Antal Arpad

– Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Henning László

– Administratorul public al Judeţului Covasna, Kovács Ödön

– Primarul municipiului  Sfântu Gheorghe, Tamás Sándor

– Primarul Brașovului, George Scripcaru

– Reprezentanţii constructorului (asocierea BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA; diriginte de şantier)

– Membri ai echipei de implementare a proiectului AIBG din cadrul CJ Braşov.

 

Din motive de securitate, reprezentanții antreprenorului solicită ca la vizitarea incintei Terminalului să participe doar cameramanii și fotografii, fără posibilitatea de filmare a unor sincroane.

Totodată, cameramanii și fotografii sunt rugați să fie prezenţi luni, la ora 12:00, la intrarea în șantier, în vederea parcurgerii procedurilor legate de instructaj privind măsurile de siguranţă şi securitate (SSM).

 

Pentru deplasarea la Ghimbav, CJ Braşov pune la dispoziție autoturisme care vor pleca din parcarea instituţiei, astfel:

  • la ora 11:30 (pentru cameramani și fotografi)
  • la ora 12:30 (pentru reporteri şi redactori)”, 

se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: