O nouă lege unde co-inițiator este deputatul Gabriel Andronache

Deputatul Gabriel Andronache este din nou co-inițiatorul unei legi, dar și autorul mai multor amendamente. Zilele trecute a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.274/2020, prin care se elimină posibilitatea împăcării părților în cazul infracțiunii de furt calificat. Prin aceeași lege a fost eliminată și prescriptibilitatea infracțiunilor de trafic de persoane sau de minori. Publicarea legii reprezintă rezultatul final al unui demers legislativ la care deputatul PNL Gabriel Andronache a contribuit fiind co-inițiator al legii, cât și autor al unor amendamente la conținutul legii.
Prin consultări cu societatea civilă am reușit să eliminăm din dispozițiile legale în vigoare acele prevederi care împiedicau organele judiciare să efectueze cercetările și să le finalizeze în cazul unor infracțiuni grave cum ar fi cea de furt calificat (prin împăcarea părților) sau prin prescripție în cazul infracțiunii de trafic de persoane. Este o reușită a tuturor grupurilor parlamentare care va contribui la întărirea capacității statului de a răspunde cât mai bine fenomenului infracțional național sau transfrontalier”, a declarat Gabriel Andronache, unul dintre cei mai activi parlamentari brașoveni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: