O femeie din Codlea a provocat un accident rutier. Era băută și avea permisul anulat

La data de 11 octombrie 2021, în jurul orei 15.55, pe raza municipiului Codlea din județul Brașov a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un autovehicul, condus de către o femeie, în vârstă de 56 ani din municipiul Codlea, județul Brașov, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale, fără victime.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că femeia are permisul de conducere anulat, neavând astfel drept de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar asigurarea RCA a autovehiculului este expirată.

De asemenea, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, întrucât emana halenă alcoolică.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: