Noile proiecte ale Primăriei Municipiului Brașov: locuințe sociale, vouchere pentru plata chiriilor și un cămin pentru persoane fără adăpost

Primăria Municipiului Brașov a lansat în dezbatere publică criteriile pentru locuințe sociale și a început acordarea voucherelor pentru plata chiriei.

În ceea ce privește criteriile pentru locuințele sociale, principalele modificări sunt cele referitoare la punctajul acordat familiilor evacuate, la norma locativă și la criteriile de departajare, în condițiile unui punctaj egal.

„Am lansat în dezbatere publică criteriile de acordare a locuințelor sociale și îi invităm pe brașoveni să vină cu propuneri privind completarea sau modificarea acestora. De asemenea, le reamintim celor cărora nu li s-a acordat locuință socială, dar se încadrează în criterii, că pot beneficia de ajutor la plata chiriei. Avem deja primele dosare care au fost aprobate în acest sens și așteptăm, în continuare, potențialii beneficiari să depună solicitările pentru plata chiriei. O altă veste bună este că s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Căminul pentru persoane fără adăpost de pe strada Panselelor, ceea ce înseamnă că, odată finalizate, actualul cămin de pe strada Zizinului va putea deveni bloc de locuințe sociale“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

De asemenea, fost dat și ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția noului cămin pentru persoane fără adăpost.

Primăria Brașov a dat, în data de 18 iunie, ordinul de începere a lucrărilor pentru amenajarea Căminului pentru persoane fără adăpost. Durata lucrărilor este de maxim 24 de luni, valoarea, conform contractului, este de 18.230.500 lei cu TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local. Lucrările vor fi realizate de asocierea Har&H și Romfit.

După finalizarea acestor lucrări, actualul Cămin pentru persoane fără adăpost, de pe str. Zizinului nr. 126 C, va fi transformat în bloc de locuințe sociale, cu garsoniere și apartamente cu două camere.

Propunerea de proiect de hotărâre, criteriile de acordare a ajutorului pentru plata chiriei și detaliile legate de proiectul noului cămin pentru persoane fără adăpost pot fi consultate pe site-ul BrasovCity.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: