Noi hotărâri ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență Săcele

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Săcele a adoptat noi măsuri în data de 19 noiembrie 2021:

Art.  1. S-a luat act de prevederile H.G. nr. 1183/08.11.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea  şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art.  2. Începând cu data de 22.11.2021 se reia  activitatea la Centrul Multicultural si Educațional din Municipiul Săcele, în condițiile respectării tuturor prevederilor legale în vigoare cu referire la accesul  în instituțiile publice și respectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Art.  3.  S-a luat act de pagubele produse în urma incendiului care a avut loc la data de  09.11.2021 în locuința ANL situata în Cartierul Ștefan cel Mare, bl.20, sc. A, ap. 8, Mun. Săcele, Jud. Brașov, stabilindu-se totodată ca o parte din cheltuieli reprezentând reparații la părțile de uz comun ale imobilului sa fie suportate de municipalitate, urmând ca după stabilirea prejudiciului și a celor vinovați să fie întreprinse demersurile legale în vederea recuperării acestora.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: