Nesimțire la cote maxime! Consultare publică organizată de Primăria Brașov, cu sigla USR

Tupeu maxim! Primarul Municipiului a folosit sigla partidului pentru a promova o consultare publică organizată de Primăria Brașov.

Faptul că primarul Allen Coliban stă prost la capitolul etică au aflat toți românii, imediat după alegerile locale când s-a declanșat scandalul studiilor și s-a aflat că absolventul de la USR este de fapt exmatriculat. Imediat au apărut scuzele… ”a fost o greșeală”. Numai că, au intervenit alte probleme, alte ”greșeli”, prima fiind legată de lipsa TRANSPARENȚEI în primărie, motiv pentru care presa i-a atras atenția, și nu o publicație, ci vreo 4-5. Astăzi, primarul Coliban a sărit din nou calul. A confundat Primăria Brașov cu USR.

Într-o postare pe facebook, primarul a încărcat o machetă grafică referitoare la o consultare publică organizată de Primăria Brașov care va avea loc luni. Numai că, pe macheta cu această consultare publică apare sigla USR, ceea ce nu este deloc în regulă, mai ales că nu are nicio legătură partidul cu această consultare, ci Primăria Brașov. Este vorba despre instituția care îl plătește regește pe primar pentru ”munca” depusă de acesta.

Cristi FLOREA

redactor sef

 

sursa: facebook

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: