Având în vedere tradiția muzicală de aproape 150 de ani a Filarmonicii Brașov, performanțele artistice obținute de-a lungul timpului, colaborările cu personalități de renume internațional și contribuția semnificativă la promovarea culturii românești în țară și în străinătate, primarul George Scripcaru a solicitat Ministerului Culturii, în 28 octombrie, acordarea statutului de instituție de spectacole sau concerte de importanță națională Filarmonicii Brașov.
„Vorbim despre o instituție care, de-a lungul celor aproape 150 de ani de existență, a contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii brașovene și naționale, o instituție care, indiferent de timpuri sau perioade, și-a păstrat înaltul nivel de performanță artistică. Dacă astăzi vorbim de tradiție culturală în Brașov, evident vorbim și de filarmonică. Iar înaltul nivel de care a dat dovadă în acești ani, fie că a concertat în România, fie pe scenele din alte țări, au transformat această instituție într-unul din principalii ambasadori ai muzicii simfonice din țara noastră. Faptul că acum au intrat într-o nouă etapă, aceea de a duce această formă de artă către publicul larg, în special în cadrul «Verii culturale», cred că este încă un aspect pozitiv în viața comunității. Tocmai de aceea, am considerat că valoarea și prestigiul Filarmonicii Brașov trebuie recunoscute și la nivel oficial. În acest sens, am înaintat ministrului culturii, doamna Ioana Ciocan, o solicitare oficială, însoțită de documentele justificative necesare, prin care propunem recunoașterea Filarmonicii Brașov ca instituție de importanță națională. Este un demers prin care ne dorim să fie recunoscute nu doar valoarea și tradiția acestei instituții, ci și contribuția Brașovului la dezvoltarea culturii naționale”, a declarat primarul George Scripcaru.
Demersul inițiat de primarul George Scripcaru urmărește recunoașterea valorii artistice, a tradiției muzicale și a contribuției pe care instituția brașoveană o are la dezvoltarea vieții culturale românești. În acest fel, Filarmonica Brașov va beneficia de recunoașterea oficială pe care o merită, având în vedere că activitatea instituției depășește cu mult granițele municipiului și ale țării.
Activitatea Filarmonicii nu se limitează doar la organizarea concertelor simfonice și camerale. Instituția dezvoltă stagiuni complexe, organizează festivaluri internaționale, derulează proiecte educaționale dedicate tinerilor și construiește parteneriate cu instituții muzicale și universități de prestigiu, fiind, de asemenea, unul dintre actorii principali în dezvoltarea relațiilor cu orașele înfrățite ale Brașovului.
Toate aceste activități demonstrează rolul pe care Filarmonica Brașov îl are în dezvoltarea culturală regională și națională, precum și capacitatea sa de a contribui la promovarea patrimoniului muzical românesc la nivel european și internațional.
Acordarea statutului de instituție de importanță națională ar reprezenta un pas important atât pentru viitorul Filarmonicii Brașov, cât și pentru consolidarea poziției municipiului ca unul dintre centrele culturale de referință ale României.
Decizia privind acordarea acestui statut urmează să fie luată de Ministerul Culturii, în urma analizării documentației și a îndeplinirii criteriilor prevăzute de legislația în vigoare.
O scurtă istorie a Filarmonicii Brașov
Viața muzicală brașoveană are începuturi ce datează din secolul XVI. Conform unei chitanțe a castelului Bran, trompetisul Johann a fost remunerat cu 14 guldeni pentru serviciile sale, în anul 1505. Prima formă de organizare a activității muzicale brașovene au fost “turnerii” – fluierași, lăutari, trâmbiţaşi, cornetişti şi cântăreţi, muzicanți angajaţi cu soldă, numiţi „Stadtturner“ (Turnari ai orașului), care erau la dispoziţia oraşului cu obligaţia de a cânta la diferite ocazii: nunți, festivități școlare sau diverse sărbători orășenești, petreceri serenade. Un rol important al acestora era și acela de a da alarma în caz de pericole sau calamități, precum și cel de a întâmpina delegații oficiale. Sașii din Brașov înființau în 1767 Collegium Musicum, având în cadrul Gimnaziului sala Auditorium în care au concertat artiști precum contesa Bornemisza (1787). Asociația a numărat 22 de membri – cantori și organiști ai Bisericii Negre. În anul 1815 autoritățile municipale plătesc din banii comunității o fanfară alcătuită din muzicieni din Boemia, Germania și Austria, fanfară care în anul 1868 număra 24 de instrumentiști. Acestora, începând din anul 1820, li se stabilesc și obligații specifice: să acompanieze serviciul religios, să cânte la serbările și maialurile școlare, să “distreze publicul prin organizarea de concerte de promenadă” dar și să “crească continuatori”[1]. Pornind de la această ultimă sarcină, în 1834 se va înființa și o școală în vederea formării de muzicieni. Fanfara se numea Capela orășenească, fiind pepiniera viitorilor instrumentiști ai Asociației Filarmoncii din Brașov. În această perioadă, muzica Capelei orășenești va fi promovată și de către oamenii de cultură români, apărând pe această temă mai multe articole în Gazeta de Transilvania scrise de Barițiu, prin care acesta propune introducerea muzicii în școli.
În anul 1842 Capela orășenească devine Orchestra orășenească, din care făceau parte instrumentiști din cadrul numeroaselor fanfare militare înființate după anul 1820, dar și din cadrul ansamblurilor instrumentale ale elevilor Liceului Honterus și ai Gimnaziului Românesc (Liceul A. Șaguna).
În anul 1869 se înființează o mică orchestră de muzicieni care a funcționat până în 1935, membrii căreia vor participa, încă de la înființarea Societății Filarmonice Brașov, la concertele și repetițiile acesteia. În această perioadă viața muzicală brașoveană progresează constant, astfel că instrumentiști precum Veturia Neagoe, Sevastia Mureșianu etc vor concerta în urbea de la poalele Tâmpei dovedind pe de o parte potențialul acestei comunități și pe de altă parte faptul că în oraș conviețuiau “în respect unii față de alții – români, germani și maghiari, în temeiul necesității <<de a se stima și prețui popoarele după instituțiile pe care le-au posedat sau le mai dețin>>”[2]. Soliști de renume: Franz Erkel, Karl Closs, G. Novatschek, Carl Nossek, Leopold Ritter von Meyer, Elisa Circa, vor avea turnee în Brașov, întărind gustul pentru muzică al comunităților locale.
Anul 1873 este cel în care, la inițiativa capelmaistrului orașului Zimmermann și ulterior al urmașului acestuia, Anton Bradner, va lua ființă Societatea Diletanților Brașoveni – Kronstädter Dilettantengesellschaft. Această societate este premergătoarea Societății Filarmonice, având 105 membri activi și 60 de susținători. Primul concert al Societății Diletanților a avut loc în 3 noiembrie 1878, iar ultimul în anul 1888, sub forma unui concert festiv.
Începuturile Societății Filarmonice Brașov sunt legate strâns de Anton Brandner, cel care a asigurat conducerea Societății Diletanților după plecarea lui Zimmermann. Acesta a dorit dezvoltarea orchestrei diletanților în vederea organizării unor sesiuni de concerte anuale după modelul vienez (un număr de patru concerte anual). Pentru a realiza acest deziderat, Brandner va mări orchestra la un număr de 36 de instrumentiști.
Deși primul concert organizat de către Societatea Diletanților nu s-a bucurat, în anul 1878, de succesul pe care îl spera Brandner, acesta a perseverat în dorința de a face cât mai cunoscută muzica simfonică la nivelul comunității brașovene. Astfel, Brandner va organiza în ziua de 6 mai 1878, un nou concert – cel care va da naștere asociației „Kronstädter Philharmonische Gesellschaft” (Societatea Filarmonică Brașov) prin unirea membrilor Societății Diletanților cu cei ai Capelei orășenești. Programul concertului a inclus, printre altele, uvertura la Singspiel-ul Flautul fermecat de W.A. Mozart și Simfonia a VI-a de L. van Beethoven.
În anul de începere a activității Societății Filarmonice, Brașovul număra aprox. 30.000 de locuitori. Date fiind dimensiunile orașului, existența unor orchestre la acel moment este cu atât mai importantă, fiind o realizare culturală excepțională. Prin înființarea sa în anul 1878, Societatea Filarmonică din Brașov este una dintre cele mai vechi instituții de acest gen din Europa.
Timp de 14 ani, de la susținerea concertului care a marcat înființarea Societății Filarmonice, au funcționat în paralel atât această Societate cât și Societatea Diletanților, având chiar și contabilitate comună și cântând împreună, unii dintre membrii fiind activi în ambele societăți. Societatea Diletanților devine “pepiniera” Societății Filamonice.
În ceea ce privește activitatea Societății Filarmonice, în primii 15 ani de la înființare aceasta a susținut 1-3 concerte pe stagiune și a participat la diverse manifestări (festivaluri, evenimente ale comunității). Până în anul 1884 au susținut 30 de spectacole simfonice, 16 spectacole și un turneu în București în anul 1880. Presa Bucureșteană a elogiat orchestra brașovenilor și a lăudat prestațiile deosebite ale acesteia[3].
Viața concertistică Brașoveană s-a bucurat în perioada 1878-1893 de prezența unor artiști precum violonistul Joseph Joachim, compozitorul Johannes Brahms, violoncelistul Felix Popper, pianistul Géza Zichy, Irene de Vlădaia, Theodor Burada, Dimitrie Popovici etc. dar și soliști brașoveni: Irene von Brennerberg, Max Krause, Nicky Popovici. În această perioadă, activitatea culturală brașoveană devine un exemplu pentru alte orașe transilvane și nu numai.
Anul 1879 a fost semnificativ din punct de vedere cultural pentru Brașov. În data de 10 septembrie vor cânta la Brașov J. Brahms și I. Ioachim. În presa locală erau consemnate următoarele cu referire la acest eveniment: “Până târziu în noapte lăutarii cei mai de frunte de aici au trebuit să le cânte A ciobanului şi alte jocuri şi melodii române. D. Johannes Brahms care trece astăzi de cel mai mare compozitoriu, a esprimat faţă de directorul capelei orăşeneşti de aici [Anton Brandner] dorinţa să-i împărtăşească piesele cele mai alese române ce le posede. Capela [a] şi executatu, cu ocasiunea banchetului după concert mai multe piese române, între cari şi un potpuriu prea frumos [subl.n.], cari au fost ascultate de către artişti cu mare atenţiune”[4]. Această consemnare este de altfel o confirmare a preocupării constante a lui A. Brandner pentru folclorul românesc, de care s-a lăsat adesea influențat în compozițiile sale și pe care l-a apreciat pe parcursul vieții sale.
Cel mai important eveniment al anului 1882 a fost prezentarea, în primă audiţie, a primei operete românești, Crai Nou (27 febr., st.v./11 martie, st.n), în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Böhme Friedrich, cornist în Orchestra Oraşului Braşov, l-a sprijinit pe Ciprian Porumbescu în copierea şi aranjarea ştimelor de orchestră pentru opereta Crai Nou[5]. De asemenea, el este socotit a fi fost şi „orchestratorul” acestei operete[6] iar interpreții au fost membri ai Societății Filarmonice din Brașov. Contribuția interpreților brașoveni la premiera operetei Crai nou este remarcată de istoricii muzicii brașovene, astfel: “Ansamblul preocupărilor şi reuşitelor profesorului, dirijorului şi compozitorului Ciprian Porumbescu împlinite în perioada de la Braşov (septembrie 1881 – octombrie 1882), în fapt cea mai deosebită etapă din punct de vedere profesional, ne dă posibilitatea să formulăm şi câteva idei cu caracter conclusiv:
- Mediul cultural şi artistic al Braşovului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost deosebit de favorabil pentru compozitorul omagiat de noi. Existenţa Gimnaziului Românesc din Şchei, activităţile muzicale întreprinse de către Reuniunea de Gimnastică şi Cântări şi Corul Bisericii Sf. Nicolae, împreună cu Societatea Filarmonică şi Orchestra orăşenească (Stadtkapelle), au constituit pârghiile indispensabile punerii în audiţie publică a creaţiei muzicale dovedită de Ciprian Porumbescu, muzicianul cel „atins de aripa geniului” (Constantin Morariu)”[7].
Deși anunțul apărut în Gazeta de Transilvania precizează că “o societate de diletanți va reprezenta (…) opetera Crai Noi”, fără a detalia cu privire la acești diletanți, putem afirma că la premierea operetei Crai nou, eveniment de importanță națională, au contribuit atât artiștii din cadrul Reuniunii de gimnastică și cântări cât și cei din cadrul Societății Filarmonice din Brașov și ai Orchestrei orășenești din care, de altfel, făceau parte tot membri ai Societății Filarmonice din Brașov. Participarea membrilor Societății Filarmonice din Brașov este menționată și de către cercetătorul Constantin Catrina, care afirmă: „s-a inaugurat, începând cu 6 mai 1878, respectabila Societate Filarmonică/Kronstädter Philharmonischer Gesellschaft. Privind în trecut, această orchestră braşoveană modernă a avut ca predecesoare doar formaţiile similare din Petersburg (1802), Londra (1813), New York şi Viena (1842), Bucureşti (1868) şi Timişoara (1871). Cu această societate simfonică au avut prilejul să dirijeze, sau să fie acompaniaţi ca solişti, nume de primă mărime a muzicii româneşti şi europene: Ciprian Porumbescu (1882) George Dima (1900), Richard Strauss (1921), George Enescu (1923), Felix von Weingartner (1923), Edwin Fischer (1926) (…)”[8]
Anul 1891 marchează momentul unei crize, deoarece fondurile pentru susținerea activității devin insuficiente. Între anii 1893-1914 Societatea număra între 190-260 de susținători. În anul 1893, cei 200-250 de membri ai Societății au fost nevoiți, pentru a putea susține cheltuielile cu instrumente, partituri etc. să plătească o cotizație. Asociația ține în această perioadă registre foarte riguroase, ceea ce atestă seriozitatea cu care își desfășurau activitatea membrii ei. Prin introducerea acestor cotizații, societatea s-a dotat cu pupitre, instrumente și partituri noi.
În aceeași perioadă, G. Dima ajunge la Brașov, orașul său natal, unde va prelua din 1899 conducerea Reuniunii de gimnastică și cântări și va fi dirijorul acesteia, al corului de la Biserica Sfântul Nicolae și profesor de muzică în școlile românești. Dima păstorise anterior, la Sibiu, Reuniunea de muzică și cântări. Munca sa a adus această Reuniune la un nivel nemaiîntâlnit, iar sașii din Sibiu au apelat la Dima inclusiv pentru a coordona corul bărbătesc al sașilor. Reuniunea de gimnastică și cântări din Brașov ia naștere în anul 1874, în perioada în care “muzica românească era într-adevăr primitivă(…) Sașii ardeleni din această vreme (1840-1870) aveau în orașele Brașov și Sibiu și chiar în alte orașe ale lor, coruri vechi, organizate după model apusean și orchestre susținute de orașele respective, grație cărora se puteau da concerte mari, cu acompaniament de orchestră, operete și chiar opere mari”[9]. Văzând progresele exemplare pe care corul Reuniunii de cântări din Sibiu le-a făcut, brașovenii i-au oferit lui Dima posturile menționate anterior, din dorința de a progresa și de a reanima Reuninea de gimnastică și cântări și de a continua educația muzicală în cadrul Școlii centrale din Brașov. În cadrul acesteia din urmă, s-au succedat la catedră 4 profesori: Gheorghe Dima (1874-1887, cu întreruperi), Ciprian Porumbescu (1881), Iacob Mureșianu (1883 – 1884) și Nicolae Popovici (1884-1887).
Gheorghe Dima va conduce din 1899 Reuninea de gimnastică și cântări timp de 17 ani. Va susține cu Reuniunea 2 concerte pe an – unul a capella de Crăciun și cel de-al doilea în luna iunie, concert în care se interpretau opere mari, cu acompaniament și orchestră. În majoritatea acestor concerte mari, Reuniunea era acompaniată de instrumentiștii Societății Filarmonice din Brașov. Un atare concert din anul 1900, în care se interpretează O noapte în Grenada de C. Kreutzer va fi interpretat în trei serii consecutive, bucurându-se “de un success răsunător spre cea mai mare satisfacție a publicului românesc și în neprecupețita admirație a sașilor și maghiarilor din Brașov”[10].
Anton Brandner a păstorit activitatea asociației până în anul 1900, având meritul de a ridica pe o treaptă superioară activitatea muzicală brașoveană, de a dezvolta gustul comunității (sași, români și maghiari) pentru muzica simfonică și de a dezvolta repertoriul muzical al Societății Filarmonice. Este de menționat faptul că Brandner a compus 83 de lucrări, de obicei de scurtă întindere – marșuri, valsuri și dansuri, precum și polci, mazurci, cadriluri în care se observă faptul că acesta este influențat de muzica românească. După anul 1900, la conducerea Societății Filarmonice a urmat Max Krause.
Deși, fiind o asociație înființată de sași, limba oficială a documentelor este germana, încă de la început societatea a fost deschisă oricărei naționalități, cu o singură condiție “persoana respectivă să fie integră (cu renume nepătat)”[11]. De aceea, printre membri societății regăsim sași, români, evrei și maghiari. Vasile Saftu, preot orthodox și președinte al Reuniunii pentru gimnastică și cântări afirma, cu privire la Societatea Filarmonică brașoveană: “Societatea Filarmonică, de la început, prin caracterul internațional avea frumoasa misiune de a trezi gustul pentru muzica clasică … așa încât locuitorii de naționalitate română s-au grăbit să se alăture”[12]. Filarmonica colaborează permanent cu corurile brașovene: cel românesc (Reuniunea de gimnastică și cântări), maghiar (Magyar Dalárda) și săsesc (Kronstädter Männergesangsverein, Deutscher Liederkranz) și interpretează numeroase oratorii și opere importante din repertoriul universal (Bach, Händel, Haydn, Mozart, Brahms, Mendelssohn, Verdi etc.)
Printre alți români care s-au alăturat Filarmonicii amintim de Manase Dima (fratele lui G. Dima), G. Baiulescu, Andrei Bârseanu, Nicolae Mănoiu. Până în anul 1914, printre membri Societății Filarmonice se numărau peste 50 de români. Dintre membri maghiari apar nume precum Bocskor, Köpe, Nemes, iar membri evrei Adler, Aronsohn, Eisenstein sau Mandl. Unii dintre acești reprezentanți ai altor naționalități au fost cooptați în conducerea Societății Filarmonice (de ex. avocatul român dr. Eugen von Lemeny, membru atât în reuniunea corală cât și în conducerea Societății Filarmonice timp de peste 25 ani sau medicul George Baiulescu).
Max Krause a preluat conducerea Societății Filarmonice în anul 1900. Acesta s-a preocupat să mențină în actualitate repertoriul instrumentiștilor și au fost interpretare pentru prima dată compoziții de R. Strauss, H. Berlioz, R. Wagner, W. A. Mozart dar și G. Dima, T. Brediceanu și Paul Richter. În perioada sa, la Brașov au susținut alături de orchestră sau separat personalități artistice precum: Elena Teodorini, Ernst von Dohnányi, Iaroslav Kocian, Veturia Triteanu, Ana Voileanu și cvartete de coarde din Bruxelles, München sau orchestra din Leipzig. În componența programelor putem observa o predilecție pentru Beethoven dar și Mendelssohn:
Oratoriul Elias (Ilie) a fost cântat în anii 1900, 1901, 1912 cu KGMV iar oratoriul „Paulus” (Pavel) împreună cu Reuniunea română de cântări în anii 1903 și 1913. Uvertura la Tannhäuser a răsunat de 10 ori între anii 1879 și 1912. Max Krause a introdus și compoziții mai moderne în repertoriul cântat cum ar fi: Dvořák, Sinding, Berlioz, Massenet, Smetana, Grieg.
Societatea Filarmonică va participa alături de formațiuni corale din Brașov la diverse evenimente, cu precădere alături de Reuniunea de gimnastică și cântări condusă de Gh. Dima în repetate rânduri stârnind interesul comunității și adunând cronici pline de elogii în Gazeta de Transilvania, Brassoi Lapok etc. De altfel, A. P. Bănuț amintește de faptul că “în marile concerte, date întotdeauna cu concursul Capelei și Filarmonicii din Brașov, s-au cântat o serie de coruri în stil mare”[13]. Dintre acestea amintim concertul din anul 1904, organizat la Sinaia, la invitația reginei Elisabeta, unde Reuniunea de gimnastică și cântări (60 de persoane) sub bagheta maestrului Dima va participa, acompaniată de orchestra Societății Filarmonice (40 de interpreți), va repurta un deosebit succes.
În Gazeta de Transilvania din data de 15 aprilie 1913, cu ocazia unui concert al celor două societăți, în care G. Dima a dirijat oratoriul Paulus de Mendelssohn, cronicarul scrie: “(…) cu bucurie am salutat numeroase familii germane și ungurești. Numărul celor prezenți era de aproximativ 1000, ceea ce nu s-a văzut la niciun concert românesc până atunci”. În repertoriul Reuniunii acompaniată de Societatea Filarmonică în anul 1913 s-a numărat și compoziția “La șezătoare” a lui Tiberiu Brediceanu. În perioada 1913-1916 Reuniunea de gimnastică și cântări va mai susține alături de Societatea Filarmonică Brașov o serie de concerte în care vor interpreta și compoziții ale lui Gheorghe Dima, de inspirație folclorică sau pe versurile unor scriitori români: Eminescu, Alecsandri dar și Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta a României).
Tot Max Krause, constatând pe parcursul anilor faptul că există anumite lacune ale interpreților din cadrul Societății Filarmonice și al altor organizații, a decis că sunt necesare anumite cursuri de perfecționare și a organizat astfel de cursuri anual pentru un număr de aprox. 20 de interpreți. Cursurile nu erau gratuite și se finalizau cu un examen. Aceste cursuri pot fi considerate premergătoare ale Conservatorului Astra și au funcționat vreme de aproape 30 de ani, cu începere din anul 1902. Între elevi amintim pe violonistul Wilhelm Teutsch, ce va deveni ulterior un interpret remarcabil.
Între 1914-1916, pe perioada Primului Război Mondial, activitatea Societății Filarmonice este redusă, dar nu se întrerupe, doar în ultimii doi ani (1917-1918), activitatea este întreruptă. În anul 1917 moare Max Krause iar G. Dima va pleca la Cluj, Brașovul suferind astfel pierderi semnificative între susținătorii de seamă ai dezvoltării și evoluției muzicale a urbei.
Începând cu anul 1919 activitatea Societății Filarmonice se va revigora, odată cu preluarea conducerii acesteia de către Paul Richter. În anul 1921 Richter aduce la pupitrul Filarmonicii pe Richard Strauss care dirijează la Braşov Simfonia a 5-a de Beethoven, pe Felix von Weingartner în anul 1923 cu Simfonia a 7-a de Beethoven. Tot în anul 1923 la iniţiativa lui Richter, G. Enescu este invitat să cânte într-un concert simfonic la Braşov Concertul pentru vioară de Brahms şi să dirijeze în primă audiție Suita nr. 2 pentru orchetră ”Carpatica” de P. Richter. George Enescu va concerta alături de orchestra Filarmonicii Brașovene și în anii 1928, 1930, atât ca violonist cât și ca dirjor. Edwin Fischer va cânta de asemenea alături de instrumentiștii orchestrei Societății Filarmonice Brașov.
Paul Richter este apreciat de mari personalități din viața muzicală a timpului său: Richard Strauss, Paul Felix von Weingartner, George Enescu – care au și dirijat orchestra Societății. Personalități ale vremii, precum Gherorghe Dima sau Tiberiu Brediceanu afirmau despre acesta că este “un maestru al baghetei, un compositor cu adânci vibrații pentru creația populară românească”[14] .
După preluarea conducerii Societății Filarmonice, Richter a organizat o serie de festivaluri dedicate compozitorilor L. van Beethoven, A. Bruckner, J. Strauss, W. Baussner, Fr. Schubert și R. Wagner. A compus peste 200 de opusuri, în forme muzicale diverse. Una dintre cele mai apreciate compoziții este Suita nr. 2 pentru orchestră în Fa major “Carpatica” op. 85 despre care însuși compozitorul spunea că a dorit “să oglindească viața noastră, influențată sau colorată în mod vizibil de mediul în care trăim”[15], cu influențe evidente din folclorul românesc. Prima audiție a acestei compoziții a fost dirijată de bagheta maestrului George Enescu la Brașov, în 12 decembrie 1923, fiind primul concert al maestrului alături de orchestra Societății Filarmonice din Brașov.
Împreună cu organizații muzicale din Brașov și Sibiu se organizează 3 jubilee importante cu câte un concert la Sibiu și Brașov: 1924 – jubileu Anton Bruckner, 1926 – jubileu Baussnern, 1927 – jubileu Beethoven. Orchestra efectuează și mai multe turnee în numeroase orașe din România.
În aprilie 1928, la inițiativa Reuniunii române de gimnastică și cântări, cu contribuția decisivă a lui Tiberiu Brediceanu, se va analiza pentru prima dată oportunitatea înființării Conservatorului Astra. Societatea Astra va finanța din acel moment cu suma de 20 000 lei lunar această inițiativă, chiar înainte de constituirea propriu-zisă, care are loc la data de 30 septembrie 1928. Data de 5 noiembrie 1928 are o însemnătate aparte în cultura brașoveană: atunci și-a început activitatea Conservatorul Astra, sub direcțiunea marelui compozitor, dirijor, pianist și pedagog Paul Richter și sub conducerea unei forii avându-l ca președinte pe Tiberiu Brediceanu, cel care va prezida și Comitetul de direcție. În perioada 1928-1935, Paul Richter a fost profesor în cadrul Conservatorului Astra.
Conservatorul Astra a avut încă de la începuturi un număr de 230 de elevi, în majoritate de naționalitate română care au fost instruiți de 14 profesori, dintre care amintim: Paul Richter, Veturia Mureșianu (fiica lui Iacob Mureșianu), Elena Dima, Walter Schlandt, Victor Bickerich. Conservatorul a funcționat sub egida Societății Astra de la înființare până în anul 1947, când a fost preluat de Conservatorul de muzică și artă dramatică a Sindicatelor unite din Brașov, și a format muzicieni de renume național și internațional, având un rol deosebit în evoluția muzicii brașovene.
În anul 1928 Societatea Filarmonică Brașov a sărbătorit 50 de ani de la înființare, an în care au fost comemorați Anton Brandner și Franz von Brennerberg, fondatori ai acesteia, dar au fost elogiate și progresele acestei societăți, celebrându-se rolul pe care aceasta l-a avut în a dezvolta gustul pentru muzică simfonică și în a forma muzicieni de seamă.
În afara concertelor din Brașov, între anii 1922 și 1935 Societatea Filarmonică a avut turnee în Sinaia (1922), în fața unui public de seamă: familia regală a României, George Enescu, Marcel Botez, C. Nottara etc., Ploiești, Constanța (1922), Sibiu și Sighișoara (1923,1924 și 1929), Mediaș (1929).
În perioada în care Societatea Filarmonică din Brașov s-a aflat sub conducerea lui Paul Richter, George Enescu a fost unul dintre artiștii care au avut o relație specială cu această instituție. Enescu era foarte apreciat de către membrii Societății, așa cum reiese din consemnările perioadei:
Samuel Biemel, un violonist remarcabil, îl menționează pe George Enescu în cronica concertelor iar dr. Fritz Philippi (șeful baroului de avocatură din Brașov și membru în conducerea Societății Filarmonice din Brașov) precizează în raportul anual al Societății pe anii 1922-1925, că membrii Societății îl apreciau pe Enescu pentru “modestia sa, <<colosala>> sa memorie (…) și pentru aprecierea profundă a aspirațiilor culturale ale minorităților”[16] .
După concertul din 1925 al maestrului Enescu, dr. Gustav Philippi aprecia că acesta “întruchipează o dublă minune: pe deoparte imprimă respectul față de geniul românesc, pe de alta unește sub inegalabila vrajă a artei sale pe noi toți sașii, românii și alte naționalități, pentru a ne cunoaște și a ne înțelege reciproc”[17]. Aprecierea tuturor membrilor orchestrei s-a dovedit prin seriozitatea cu care aceștia s-au pregătit de fiecare dată când au susținut evenimente sub bagheta lui Enescu.
Relația sa cu Societatea Filarmonică din Brașov este strânsă, dat fiind respectul reciproc pe care și-l purtau Paul Richter și George Enescu. În anul 1923, la 12 noiembrie, George Enescu va dirija orchestra în interpretarea Suitei Carpatice, compoziția lui Paul Richter. În august 1923, într-o scrisoare adresată de Enescu lui Richter, preciza: Mult stimate dl. Director, este o plăcere deosebită să dirijez premiera lucrării dvs. și vă mulțumesc din toată inima că îmi oferiți această favoare. Din păcate nu am pian la Sinaia dar vă voi telegrafia sosirea mea la Brașov, pentru a-mi prezenta <<noul copil>> la el acasă. Mă bucur deja! Salutări cordiale, cu devotament al dvs. G.Enescu”[18].
După concertele susținute de Societatea Filarmonică din Brașov cu Enescu, aprecierea maestrului de către membrii orchestrei s-a concretizat în acordarea calității de membru de onoare al Societății și decernarea, în anul 1931, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființare, a Coroanei de lauri cu eșarfă, ca apreciere a activității sale muzicale. Viktor Bickerich, cel care va prelua conducerea Societății Filarmonice din Brașov după plecarea lui Paul Richter, declara: “de atunci încolo, la fiecare din concertele sale, George Enescu va purta pe reverul hainei însemnul de onoare pe care se putea citi <<Philharmonische Gesellschaft Kronstӓdter>>”[19].
Importanța pentru George Enescu a acestei coroane reiese și din propriile sale declarații: „Nu am căutat gloria și fala ei. Când suntem copii, părinții ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece în deget un inel de aur. Mai târziu, pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii ne oferă o coroană de laur. Toate sunt jucării – toate sunt de formă rotundă – dar jucării! Nu mi-am dorit decât inelul de aur”[20], confirmând relațiile sale foarte strânse cu Societatea Filarmonică din Brașov.
Deși a fost o perioadă fertilă, cu colaborări deosebite, au existat și dificultăți, Societatea fiind nevoită în 1926-1927 să anuleze anumite concerte.
În 1930 C. Dobrescu își va dirija lucrarea Fatma. În 1934 Tiberiu Brediceanu va dirija orchestra Societății Filarmonice din Brașov în concertul în care vor interpreta compoziția sa Rapsodie pentru pian și orchestră. Alte lucrări în colaborare cu artiști români și de alte etnii sunt cuprinse în lista repertoriului din perioada 1878-1941, întocmită de Kurt Philippi.
Criza economică din deceniul al treilea al sec. XX se va reflecta și în activitatea Societății Filarmonice din Brașov: mai puțini spectatori, unele spectacole anulate atunci când nu s-ar fi putut recupera cheltuielile pentru organizarea lor. În anul 1935, prin hotărâre ministerială, s-a decis desființarea Capelei orășenești, susținută din fonduri publice. Ca urmare a acestui demers, o parte importantă din artiștii care susțineau concerte și promovau muzica simfonică în cadrul Brașovului, inclusiv Paul Richter, au fost nevoiți să se mute în alte locuri pentru a putea supraviețui. Deși au fost făcute numeroase demersuri către forurile decizionale, inclusiv o petiție semnată de către Tiberiu Brediceanu (Reuniunea Astra), Aescht (Reuniunea corală bărbătească), dr. Flechtenmacher (Corala germană), Witting (Corul Bach) și Szemler (corala maghiară) pentru susținerea activității artistice brașovene, din lipsa fondurilor o parte importantă din artiștii instrumentiști vor fi nevoiți să plece din Brașov.
În anul 1935 Viktor Bikerich – organist, dirijor, critic muzical și muzicolog – va prelua conducerea Societății Filarmonice din Brașov până la preluarea patrimoniului acesteia de către statul român, în anul 1944. Bikerich va îmbogăți repertoriul Societății cu compozitori din cadrul curentului preclasic din arta interpretativă: Bach, Hӓndel, Mozart, Haydn, Brahms etc.. Este cel care va înființa, în anul 1933, Corul Bach care va interpreta sub bagheta lui George Enescu, la Ateneul Român, printre altele, Te deum, compoziția lui Bruckner.
La începutul anilor 1940 Bickerich (fiind cetățean german) a reușit să convingă biroul cultural din Germania de importanța activității culturale în Sibiu și Brașov. Zece instrumentiști (mai ales suflători) au primit un ajutor material și astfel activitatea în cele 2 orașe a putut continua mai ușor. În ciuda dificultăților provocate de apropierea celui de-al Doilea Război Mondial, Filarmonica își continuă activitatea, își mărește numărul membrilor susținători și transmite pentru prima dată un concert la Radiodifuziunea Română (1940). Capacitatea organizatorică deosebită a lui Bickerich a făcut posibilă funcționarea Societății și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În această perioadă societatea a reușit să ridice numărul de susținători de la 500 la 850, concertele sale beneficiind de atenția publicului meloman brașovean. Afișele din această perioadă cuprind mari muzicieni, precum: Ana Voileanu Nicoară, Alexandru Theodorescu, Vasile Jianu sau Willy Teutsch, Imanuel Bernfeld, Conrad Hansen, Willy Husler etc. La Brașov, prin eforturile lui Bikerich, au concertat în această perioadă grea și diverse formații camerale străine.
Din 1938, muzicianul Dinu Niculescu, profesor la liceul Dr. Ioan Meșotă din Brașov, susținut de melomani și instrumentiști, va iniția o campanie de strângere de fonduri pentru a asigura continuarea activității muzicale brașovene, care avea de suferit ca urmare a crizei economice. Din 1940 el a activat într-un cvartet alături de viitoarea sa soție – Ana White (vioara I), Cornel Lațin (vioara II) și Ecaterina Lațin (violoncel), el asigurând partida de violă.
În anul 1941, era înființată Societatea filarmonică română, iar din martie 1942 aceasta obținea sprijin financiar din partea autorităților locale. Această societate avea să devină fundamentul instituției profesioniste înființate după război. Filarmonica Română din Brașov, îl are pe Tiberiu Brediceanu în funcția de președinte și pe Dinu Niculescu dirijor[21] . Alți membri fondatori sunt: prof. O Stefanovici Swensk, dr. Radu Pușcariu, Corneliu și Ecaterina Lațin, Ana White. Această instituție va absorbi o parte a instrumentiștilor Societății Filamonice Brașovene (Kronstӓdter Philharmonische Gesellschaft), care a fost desființată.
În această perioadă și-au adus contribuția maeștrii George Georgescu, Constantin Silvestri și Mircea Bîrsan. Rolul profesorului și dirijorului Dinu Niculescu, care a inițiat constituirea unei orchestre simfonice românești permanente și a pus bazele instituției ce avea să devină, în 1949, Filarmonica de stat „G. Dima” Brașov este unul de importanță majoră. Această perioadă nu reprezintă doar o schimbare administrativă, ci și începutul profesionalizării complete a vieții muzicale brașovene.
Preluarea instrumentiștilor, dar și a patrimoniului mobil al acesteia, are loc “peste noapte – în 1944 – (…) dată fiind situația politică tensionată a momentului și șansa oferită comunității săsești de a-și salva achizițiile de aproape trei sferturi de veac – partituri, mobilier specific, instrumente muzicale – și, nu în ultimul rând spiritualitatea muzicală investită și dezvoltată în Societatea Filarmonică săsească ce dispărea”[22]
În perioada extrem de dificilă a anilor celui de-al Doilea Război Mondial, artiștii brașoveni au dat din nou dovadă că muzica, limbajul comun al tuturor naționalităților din Brașov, este mai importantă decât orice alte lucruri care separă. Respectul pentru muzică și pentru talentul muzical, indiferent de naționalitatea celui care îl posedă, a determinat unitatea lor în apărarea în fața unei situații dificile. Preluarea bunurilor mobile și a instrumentiștilor de către Filarmonica Română din Brașov a fost un demers agreat de membri Societății Filarmonice din Brașov, deoarece reprezenta o soluție pentru salvarea de la dispariție a demersurilor minunate ale acestei Societăți și pentru continuarea vieții muzicale brașovene în vremuri de restriște. De aceea se poate afirma cu tărie că Filarmonica Română din Brașov, devenită ulterior Filarmonica Gh. Dima, este continuatoarea activității Societății Filamonice Brașovene (Kronstӓdter Philharmonische Gesellschaft).
Primul concert al noii instituții avea loc în 22 octombrie 1945, eveniment considerat începutul activității Filarmonicii din Brașov. Acest concert a avut o puternică încărcătură simbolică, marcând reluarea vieții muzicale după perioada războiului. Programul artistic a urmărit atât reafirmarea valorilor muzicii universale, cât și promovarea creației românești[23]. Activitatea instituției a crescut simțitor în 1946, când au avut loc șase concerte, la realizarea cărora au contribuit instrumentiști și artiști precum: Emil Weinberger, Gerhard Gerstner, Anton Zinke, Vasile Tudor sau Irina Kruger, Ana Niculescu, Iosif Kerekes etc.[24].
Alături de instrumentiștii orchestrei brașovene vor încânta publicul artiști din țară și din afara ei (Elena Perlemanova – Praga, Eliza Czerfalvi – Budapesta).
În 27 februarie 1947, Asociației filarmonice „George Dima” i se acorda personalitate juridică iar începând cu 1 ianuarie 1948 primea subvenție permanentă de la statul român. Transformările politice produse în România după anul 1947 au modificat profund organizarea instituțiilor culturale, iar filarmonicile au fost reorganizate ca instituții publice.
Pentru Brașov, acest proces s-a încheiat în anul 1949, când asociația filarmonică a fost transformată oficial în instituție de stat prin Decizia nr. 1949 a Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular Regional Stalin.
Acest act reprezintă momentul de naștere al instituției moderne.
Înființarea Filarmonicii de stat „G. Dima” a produs schimbări fundamentale: muzicienii au devenit profesioniști, fiind angajați ai unei instituții și primind salariu pentru activitatea lor, activitate care era finanțată de stat, ceea ce făcea ca problema resurselor financiare să nu mai fie una permanentă. Activitatea a fost organizată pe stagiuni, și a cuprins și activitate educativă, nu doar concertistică. În același timp, etatizarea a permis creșterea numărului de concerte și atragerea unor dirijori și soliști de prestigiu din întreaga țară. Este important de subliniat faptul că anul 1949 nu este începutul activității unei instituții, ci momentul în care această instituție se transformă dintr-o tradiție asociativă în una culturală profesionistă. Filarmonica de stat „G. Dima” a preluat nu doar patrimoniul artistic al Asociației filarmonice brașovene ci și muzicienii formați de Max Krause, Paul Richter și Victor Bickerich, publicul pe care aceasta l-a format de-a lungul timpului în care a activat precum și tradiția concertelor simfonice începute în secolul al XIX-lea.
În următoarele două decenii (1950-1970), Filarmonica și-a definit identitatea artistică, și-a extins repertoriul și a devenit una dintre cele mai active instituții muzicale din România. Rolul educativ asumat de Filarmonică s-a dezvoltat constant, contribuind la formarea publicului și la dezvoltarea învățământului muzical brașovean.
În perioada 1949-1954, s-a înregistrat o creștere spectaculoasă a activității: dacă în anul 1949 au avut loc 56 concerte cu 24.932 auditori, anul 1954 numără 116 concerte, la care au participat 48.114 auditori.
În perioada 1948-1952 un rol deosebit în educarea publicului l-a avut și colaborarea filarmonicii cu Sindicatul mixt artiști, scriitori, ziariști precum și diverse coruri când au avut loc cicluri de manifestări în atenee populare, case de cultură, cluburi munitorești, Casa ofițerilor, A.R.L.U.S. etc.
Primii ani ai Filarmonicii au fost marcați de activitatea profesorului și dirijorului Dinu Niculescu, considerat întemeietorul instituției moderne. Niculescu a urmărit permanent dezvoltarea unei orchestre stabile și creșterea nivelului artistic al ansamblului. Astfel, în timpul în care acesta a condus instituția, s-a preocupat de recrutarea muzicienilor, a stabilit diverse colaborări cu instituții școlare de muzică, a stabilit și dezvoltat repertoriul orchestrei și a promovat muzica românească, în această perioadă orchestra interpretând constant lucrări de George Enescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu și Sabin Drăgoi, alături de marile capodopere ale repertoriului universal.
Alături de Dinu Niculescu, dirijorul Emil Weinberger a ajutat la îmbunătățirea tehnică a orchestrei, modernizarea repertoriului dar și atragerea unor soliști de prestigiu.
În anii 1950 și 1960 activitatea Filarmonicii a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, stagiunile incluzând alături de concerte simfonice și concerte corale și educative, recitaluri camerale, dar și spectacole ce aveau loc în afara sălii de concerte, cu rolul de a atrage și educa publicul brașovean. În tradiția asociației filarmonice din Brașov, instituția continuatoare a activității acesteia face ca Brașovul să redevină unul dintre principalele centre muzicale ale României.
În 1951, Orchestra „Miorița” trecea sub îndrumarea și coordonarea Filarmonicii. Aceasta a contribuit la popularizarea muzicii populare românești prin numeroase concerte susținute în școli, intreprinderi, cămine culturale, case de cultură. Soliști de marcă cu care a colaborat – Ileana Sărăroiu, Maria Tănase, Ioana Radu, Mia Braia, Ion Lucian, Gică Petrescu și dirijori de renume ai acestei orchestre au făcut ca în Filarmonica Gheorghe Dima să își găsească un loc special muzica populară românească. Printre soliştii angajaţi au fost şi Irina Loghin, Sava Negrean-Brudașcu, Tiberiu Ceia şi Benone Sinulescu. Orchestra „Miorița” a fost desființată în anul 1994, apreciindu-se că nu-și mai justifică rolul în cadrul filarmonicii, iar încercarea de a o reînființa sub directoratul dirijorului Ovidiu Dan Chirilă, nu a avut succes.
În privința rolului educativ al instituției, la inițiativa dirijorului Dinu Niculescu, filarmonica a realizat o serie de cicluri de concerte-lecții la începutul anilor 60, spre exemplu în anul 1962 – un număr de 26 de concerte-lecții pentru 10.199 elevi, cu tematici abordate în funcție de nivelul de vârstă. Educația muzicală continuă să fie una dintre componentele definitorii ale activității Filarmonicii de la începuturile acesteia până în prezent.
În perioada postbelică, filarmonica a avut câteva formații camerale, precum „cvartetul filarmonicii Gh. Dima” (1947), compus din prof. Emil Weinberger, prof Ana Withe (devenită Ana Niculescu), Jean Sibiceanu și prof Edda Togănel, dar și alte formații camerale conduse de Dumitru Teodoru, Samoil Biemel și Irina Krüger (1953).
În perioada 1949-1970, repertoriul Filarmonicii a urmărit un echilibru între muzica universală și creația românească. Erau interpretate frecvent lucrări de: Enescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu dar și creații ale compozitorilor Ludwig van Beethoven, Piotr Ilici Ceaikovski, Mozart, Brahms sau Dvořák.
Promovarea muzicii și educarea publicului a continuat. S-au organizat concerte în fabrici, uzine și instituții, au avut loc stagiuni muzicale în cluburi muncitorești: Steagul roșu, Metrom, Tractorul, Rulmentul, Ancora română, Hidromecanica, Întrerpinderea nr. 2, Nivea, Întreprinderea de produse zaharoase, Întreprinderea de cauciuc, Atelierele C.F.R., Fabrica de zahăr Bod, I.R.E., C.A.P., precum și în case de cultură și cămine culturale (Făgăraș, Codlea, Rupea, Bran, Sânpetru, Predeal, Prejmer, Râșnov, Vulcan, Tușnad, Odorhei etc.), sau în stațiuni turistice. Pe lângă aceste evenimente organizate în afara sălilor de concerte, Filarmonica a organizat pentru comunitatea brașoveană în perioada 1950 – 1970 concerte festive, evenimente dedicate sărbătorilor naționale, turnee regionale.
În următoarea perioadă (1970 – 1989), Filarmonica prosperă și dezvoltă calități care o propulsează spre activitatea concertistică națională și internațională. Dacă primii douăzeci de ani de la momentul în care a devenit instituție de cultură au fost mai degrabă dedicați creșterii calitative, educației publicului și găsirii celui mai bun mod de funcționare, următorii douăzeci aduc Filarmonicii rezultatele eforturilor de creștere a calității interpretative, ea devenind una dintre cele mai importante și valoroase instituții simfonice din țară.
Perioada aceasta aduce cu sine dezvoltarea activității simfonice prin diversificarea repertoriului, înființarea corului de copii „Camerata Infantis” (dirijor Nicolae Bica), organizarea unor festivaluri de prestigiu, turnee prin care reprezintă cu onoare România pe scene internaționale. Este etapa consolidării instituției. Stagiunile permanente cuprindeau un repertoriu diversificat (clasicism vienez, romantism, compoziții românești contemporane).
O importanță deosebită a portofoliului Filarmonicii din Brașov o reprezintă și Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră ce a luat ființă în 1970 la inițiativa maeștrilor Liviu Teodor Teclu și Ilarion Ionescu-Galați, cu valoroasa contribuție a altor mari personalități ale lumii muzicale precum violonistul și compozitorul Wilhelm Georg Berger, compozitorul Tudor Ciortea, Norbert Petri, dirijor, compozitor și pedagog, Nikolau Herman și a muzicologului Steluța Mitu. Astfel, Brașovul devenea un reper de neegalat. Scopul inițial a fost acela de a aduce pe scenă ansambluri și interpreți valoroși atât din România, cât și din întreaga lume, valorificând totodată tradiția locală puternică a muzicii de cameră din casele brașovene. Festivalul a cunoscut o evoluție în multiple direcții: participanți din diferite colțuri ale lumii, introducere de noi genuri muzicale – Opera de Cameră și a studioului de balet (ediția a patra – 1973). Festivalul a primit oficial titulatura de „internațional” în anul 1979, cu ocazia organizării celei de-a X-a ediții.
Nu-i putem enumera pe toți marii artiști care au urcat pe podiumul acestui festival cameral, dar îi amintim pe cei cu cele mai sonore nume din țară: Ion Voicu, Stefan Ruha, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Șerban Lupu, Alexandru Tomescu, Florin Ionescu-Galați, Anton Niculescu, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Mihaela Ursuleasa, Dana Nigrim, Alina Bercu, Horia Mihail, Eckard Schlandt, Dan Iordăchescu, Ionel Pantea, Gheorghe Crăsnaru, Daniela Vlădescu, Nelly Miricioiu, Felicia Filip, Bianca Manoleanu, Georgeta Stoleriu, și de peste hotare: Viktor Tretiakov, Viktor Pikaizen, Mincho Minchev, Daniil Șafran, Alexander Rudin, Kiril Rodin, Lorry Wallfisch, Wolfgang Güttler, Vladimir Mendelssohn, …..Cvartetul Enescu din Paris.
Prin continuitatea sa, festivalul a devenit unul dintre simbolurile identității culturale a Filarmonicii Brașov. În 2025, Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră s-a aflat la cea de-a 44-a ediție și continuă să fie un punct de referință în peisajul cultural românesc.
Ansamblul cameral desfășoară o activitate artistică independentă de orchestra simfonică, în această perioadă susținând turnee în țară și peste hotare, participări la diverse festivaluri, înregistrări audio. Astfel Filarmonica din Brașov a putut fi prezentă în numeroase orașe și să promoveze repertorii adaptate spațiilor de dimensiuni reduse, extrem de variate, de la muzică barocă, clasicism vienez, până la creații românești contemporane.
A întreprins turnee de succes în Franța (1973), Germania (1975, 1979, 1990-1999), Olanda (1975), Spania (1976), Rusia (1977), Cehia (1978), Italia (1981), Austria (1985), Turcia (1991), Japonia (1995), Grecia (1998).
Una dintre personalitățile importante în evoluția Filarmonicii Brașov în această perioadă este dirijorul Ilarion Ionescu-Galați. Sub conducerea sa orchestra își îmbunătățește nivelul, repertoriul simfonic se modernizează și cresc colaborările instituției cu alte instituții internaționale similare, cu mari soliști și dirijori precum Dan Grigore, Radu Aldulescu sau Mihaela Marin.
Filarmonica a avut în perioada amintită turnee în Europa – Germania, Italia, Franța, Austria, Polonia Cehoslovacia sau Ungaria, prin intermediul cărora artiștii au promovat cultura muzicală românească și au consolidat imaginea Filarmonicii Brașov în spațiul european.
Filarmonica susține frecvent prime audiții și contribuie la popularizarea muzicii românești contemporane, orientare care răspunde atât politicilor culturale ale epocii, cât și preocupării instituției pentru afirmarea patrimoniului național.
Activitatea educativă în perioada 1970 – 1989 rămâne o parte importantă a preocupării filarmonicii brașovene, astfel că în stagiunea 1973-1974 au fost prezenți 12.000 elevi și studenți. În 1984 au fost inițiate cursuri de inițiere muzicală adresate copiilor de către Astrid Philippi. Au fost cooptate și violonistele Tereza Cristian și Ecaterina Hanke. Cursurile se țineau în limbile română, germană și maghiară. Au fost organizate concerte educative, concerte comentate, diverse întâlniri cu muzicieni, programe care au contribuit la formarea publicului tânăr și la consolidarea relației dintre Filarmonică și comunitatea locală.
În anii ’80, Filarmonica a organizat sau a găzduit numeroase concursuri și festivaluri muzicale, prin intermediul cărora se promovează tinerii interpreți și este încurajată performanța artistică, spre exemplu „Concursul de interpretare pentru cvartete studențești”.
Revoluția Română din decembrie 1989 a determinat transformări profunde în organizarea instituțiilor culturale din România. Pentru Filarmonica Brașov, începutul anilor 1990 a însemnat trecerea de la un sistem cultural centralizat la unul bazat pe autonomie administrativă, competiție artistică și deschidere către spațiul european.
Perioada postrevoluționară a cuprins atât provocări, generate de diminuarea finanțării publice și de restructurarea sistemului cultural, cât și oportunități importante. Instituția și-a redefinit rolul în comunitate, și-a diversificat programele artistice și a dezvoltat noi parteneriate naționale și internaționale.
În această perioadă (1990 – 2008), Filarmonica Brașov și-a consolidat poziția ca una dintre cele mai importante instituții muzicale ale României, adaptându-se la exigențele unui public aflat într-o continuă schimbare și la dinamica vieții culturale europene[25].
Filarmonica Brașov și-a păstrat statutul de instituție publică de spectacole, finanțată de autoritățile locale, dar și-a extins considerabil autonomia artistică anterior restrânsă în barierele nomenclaturii comuniste.
În prima parte a anilor 1990 sunt redefinite și reorganizate toate instituțiile de cultură din România, inclusiv Filarmonica Gh Dima din Brașov, din punct de vedere administrativ, inclusiv în privința compartimentelor artistice. În plus, prin liberalizarea repertoriului, reorganizarea cuprinde și politica repertorială, modul în care sunt efectuate colaborările internaționale etc.
În ciuda dificultăților economice specifice perioadei de tranziție, activitatea concertistică nu a fost întreruptă, Filarmonica organizând concerte educative, simfonice, festivaluri, recitaluri camerale, precum și diverse evenimente speciale dedicate marilor aniversări culturale.
Una dintre cele mai importante schimbări ale perioadei postcomuniste a fost libertatea repertorială. Filarmonica aborda acum un repertoriu mult mai divers decât în perioada anterioară. Pe lângă lucrările clasice consacrate erau introduse: muzica secolului XX – compozitori occidentali, creații contemporane românești, inclusiv compoziții interzise sau rar interpretate înainte de 1990.
Colaborările internaționale s-au intensificat în această perioadă, Filarmonica având invitați dirijori, soliști consacrați dar și orchestre sau ansambluri camerale, participând la rândul ei la schimburi culturale și concerte în străinătate.
Au fost organizate festivaluri internaționale, concerte simfonice, educative, aniversare, dar și diverse proiecte interdisciplinare, activitatea instituției diversificându-se și astfel atrăgând un public tot mai divers. Filarmonica rămâne principala organizatoare a vieții muzicale brașovene, o ambasadoare a urbei în alte state și o deschizătoare de drumuri culturale.
O parte de reținut a activității din această perioadă este Concursul internațional „Dinu Niculescu” al tinerilor dirijori, organizat după 1990 ca o competiție deschisă talentelor în arta dirijatului de orchestră. A reunit muzicieni din diferite colțuri ale lumii: Franța, Italia, Grecia, Germani, Olanda, S.U.A. Mexic, Canada, Japonia, China, Israel și România. Ulterior, festivalul s-a transformat în Curs de Măiestrie.
În perioada 2005-2007 au fost declanșate două concursuri instrumentale (pentru instrumente de suflat și cordari), organizate de cadrele didactice de la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania, adesea în parteneriat cu logistica sau spațiile culturale locale, inclusiv Filarmonica Brașov:
- Concursul Internațional pentru instrumente de suflat din lemn – Ediția I (2005): O competiție axată exclusiv pe tineri interpreți la flaut, oboi, clarinet și fagot, menită să ofere o platformă de afirmare timpurie.
- Concursul Internațional pentru instrumente cu coarde – Ediția I (2006): Un proiect similar lansat un an mai târziu, dedicat tinerilor violoniști, violonceliști și violiști.
Și educația muzicală evoluează. Un rol extrem de important în reluarea ciclurilor concertelor-lecție, l-a avut dirijorul permanent Ovidiu Dan Chirilă, Director al Filarmonicii Brașov în perioada 1996-2004. Acestea s-au adăugat concertelor educative, programelor dedicate liceelor, întâlnirilor cu artiști, diverselor conferințe muzicale și proiectelor destinate întregii familii.
În anul 2005, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brașov nr. 646 din 31.10. 2005, s-a schimbat titulatura instituției din Filarmonica „G. Dima” Brașov în Filarmonica Brașov.
Dacă perioada postcomunistă a fost dominată de adaptarea la economia de piață și la noile politici culturale, după anul 2008 instituția urmărește consolidarea unei identități proprii, bazată pe excelență artistică, management cultural modern și deschidere către noi categorii de public. Se dezvoltă noi proiecte educative, colaborările internaționale sunt tot mai dezvoltate iar numărul de evenimente culturale crește, acestea diversificându-se spre a atrage o cât mai vastă categorie de public către muzica simfonică.
În prezent, Filarmonica Brașov își asumă tot mai clar rolul de instituție culturală europeană, păstrând în același timp continuitatea unei tradiții începute în anul 1878.
Filarmonica Brașov își adaptează obiectivele noii epoci, eficientizând activitatea administrativă, dezvoltându-și strategia de comunicare și uneltele de PR în vederea creșterii vizibilității activităților sale, găsirea unor modalități inovative pentru atragerea de noi categorii de public, diversificarea parteneriatelor culturale. Se îmbină respectul pentru tradiția simfonică cu nevoia de inovare și de adaptare la schimbările din consumul cultural.
În prinvința repertoriului curent, acesta este în continuă diversificare, cuprinzând marile capodopere ale muzicii universale, creații contemporane românești și europene, proiecte tematice dedicate unor aniversări culturale, producții interdisciplinare variate și concerte multimedia, reflectând tendințele europene de diversificare a programelor simfonice în efortul de a apropia publicul actual de muzica simfonică.
După anul 2008 au avut loc multiple colaborări artistice internaționale, Filarmonica intensificând relațiile cu dirijori, soliști și orchestre din Europa și din alte spații culturale. Invitarea unor artiști de prestigiu contribuie la menținerea unui nivel artistic ridicat și la consolidarea prestigiului Filarmonicii în circuitul muzical european.
În secolul XXI, educația muzicală devine una dintre principalele direcții strategice ale instituției. Confruntându-se, la fel ca toate instituțiile simfonice din lume, cu îmbătrânirea publicului și lipsa de interes a tinerei generații pentru muzica simfonică, Filarmonica Brașov continuă să organizeze concerte pentru copii și familii, având proiecte dedicate elevilor și studenților (master-class, recitaluri, lecții susținute de artiștii filarmonicii în licee și gimnazii, întâlniri cu artiști, ateliere și concerte interactive).
În 22 septembrie 2026, este lansată și expoziția interactivă intitulată Simfonia Timpului – povestea Filarmonicii Brașov, proiect al Filarmonicii Brașov care a beneficiat de fonduri ale Administrației Fondului Cultural Național[26]. Dedicată istoriei, patrimoniului și oamenilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la construirea și dezvoltarea Filarmonicii Brașov, realizată în contextul apropierii aniversării a 150 de ani de existență a instituției, expoziția propune o incursiune în viața muzicală brașoveană într-o formă contemporană, accesibilă și participativă. Traseul expozițional aduce împreună documente și fotografii de arhivă, materiale video, mărturii, instrumente muzicale, puncte de audiție și instalații multimedia interactive, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi istoria Filarmonicii nu doar cronologic, ci și prin sunet, imagine și tehnologie. Expoziția Simfonia timpului, povestea Filarmonicii Brașov, este unică în peisajul românesc, aducând cu sine o nouă etapă, inovatoare, în modalitatea de a atrage publicul tânăr spre muzica simfonică.
În această etapă instituția își consolidează rolul de principal actor cultural al municipiului Brașov, participând la evenimente culturale ale orașului, programe estivale, evenimente interdisciplinare, organizate în parteneriat cu diverse organizații culturale sau autorități locale și naționale, precum și cu instituții de învățământ. Instituția depășește rolul tradițional al unei orchestre simfonice și devine un centru al vieții culturale urbane.
Transformările tehnologice au determinat modificări importante în relația dintre Filarmonică și public. Instituția dezvoltă platforme de comunicare online, prin intermediul cărora se poate vizita sala de concerte printr-un tur 3D[27] , concerte transmise life, promovarea concertelor prin rețele sociale; materiale video și audio variate destinate publicului larg; Digitalizarea contribuie la apropierea instituției de generațiile tinere și la creșterea vizibilității sale naționale și internaționale.
Deși contextul social și cultural s-a schimbat profund față de perioada întemeierii sale, Filarmonica Brașov continuă să își fundamenteze activitatea pe valorile care au caracterizat instituția încă din 1878:
- excelența artistică;
- educația muzicală;
- promovarea patrimoniului cultural;
- colaborarea internațională;
- apropierea de comunitate.
Aceste principii explică longevitatea și prestigiul instituției în peisajul cultural românesc[28].
În perspectiva existenței de 150 de ani ai instituției (pe care aceasta îi va celebra în 8 mai 2028), înțelegerea acestor principii, participarea mereu activă în viața comunității și onoarea de a avea alături sau la conducere oameni implicați, care au muncit și muncesc pentru continua perfecționare a Instituției și pentru continuitatea activității sale, recunoașterea Filarmonicii Brașov ca instituție de cultură de interes național este pasul firesc în evoluția unei instituții care nu doar că s-a perfecționat continuu pe sine, dar a educat publicul în ceea ce privește respectul față de minoritățile naționale, față de muzica românească și internațională, dar și față de modul în care această muzică este limbajul universal al toleranței și al evoluției frumoase a unei comunități.
[1] Constantin Catrina Contribuții documentare privind învățământul muzical din Brașov, Brașov, Facultatea de Muzică, 1996, p.8
[2] Petre-Marcel Vârlan Filarmonica Brașov – 130 de stagiuni simfonice, Ed. Universității Transilvania, 2008, p.30
[3] Petre-Marcel Vârlan Filarmonica Brașov – 130 de stagiuni simfonice, Ed. Universității Transilvania, 2008, p.38, citând din Karl Hiemesch
[4] „Gazeta Transilvaniei”, Braşov, nr. 73, 12/24 sept. 1879, p. 4
[5] Constantin Catrina, Braşovul muzical enciclopedic Muzicienii noştri Predecesori şi contemporani, compendiu, p. 78
[6] Idem
[7] Ciprian Porumbescu necunoscut, Sesiunea de comunicări științifice 2 iunie 2012, Ed. Lidana, p.21
[8] Constantin Catrina Ciprian Porumbescu șI prietenii săi muzicieni, în anii de la Brașov, p 466
[9] A.P.Bănuț Gheorghe Dima. Contribuții la cunoașterea vieții și operei sale. Mișcarea muzicală românească din Ardeal, Supliment Muzica, Nr. 9-10-11-12, anul 1955
[10] A.P.Bănuț Gheorghe Dima. Contribuții la cunoașterea vieții și operei sale. Mișcarea muzicală românească din Ardeal, Supliment Muzica, Nr. 9-10-11-12, anul 1955
[11] Idem, p.41
[12] Kurt Philippi, Kurze Geschichte der <<Kronstӓdter Philharmonischen Gesellschaft>> (1878-1944). În Zeitschrift fȕr Siebenbȕrghitsche Landeskunde, 5(76), Jahrgang, Heft 2/82, Böhlau Verlag Köln Wien, p. 145
[13] A.P. Bănuț, idem, p. 38
[14] Petre-Marcel Vârlan Filarmonica Brașov – 130 de stagiuni simfonice, Ed. Universității Transilvania, 2008, p. 50
[15] Paul Richter Autobiografie – 1924 – apud Hans Peter Türk, prezentarea discului Electrecord ST-ECE 01346
[16] Petre-Marcel Vârlan Filarmonica Brașov – 130 de stagiuni simfonice, Ed. Universității Transilvania, 2008, p.47
[17] Horia Cristian Zur Geschichte der Kronstӓdter Philharmonischen Gesellschaft. Kulturelle Interferenzen zwischen dem Sӓschsischen Verein und den RumӓnenI, în Frantz Metz, Beitrӓge zur südosteuropӓischen Musikgeschichte, München, Edition Musik Südost, 2001, p.148
[18] Scrisoarea în original se poate consulta la arhiva muzeului Casei Mureșenilor Brașov, colecția Paul Richter
[19] Petre-Marcel Vârlan Filarmonica Brașov – 130 de stagiuni simfonice, Ed. Universității Transilvania, 2008, p.48, citând din Viktor Bickerich George Enescu, ms. – apud C.Catrina Enescu și Paul Richter …, op.cit. p107
[20] https://jurnalul.ro/cultura/george-enescu-toata-viata-m-am-biciuit-cu-arcusul-pe-post-de-cravasa-899770.html
[21] H. Cristian Concerte jubiliare. Program de sală, Brașov, Filarmonica Brașov, 2003, p.11
[22] Petre-Marcel Vârlan, op. cit., p.86
[23] „Drum Nou”, an III, nr 626 din 14 octombrie 1946;
[24] Mitu Steluța XXV ani. Filarmonica de stat “G. Dima” Brașov, 1949-1974
[25] Barna Marinela Loredana – Raport de cercetare Simfonia Timpului. Povestea Filarmonicii Brașov
[26] https://filarmonicabrasov.ro/simfonia-timpului-povestea-filarmonicii-brasov
[27] https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=T8xFV9Gygc8&fbclid=IwY2xjawU3OWJleHRuA2FlbQIxMAABHZnmgIy0uK9dUej1mpBgUM3Fj7gzTKCZh7bbSfm-HgG12oBN1cjg_0Oscg_aem_yK9ywKPzR6wUpo6I-XYCww
[28] Barna Marinela Loredana – Raport de cercetare Simfonia Timpului. Povestea Filarmonicii Brașov
