Mizerie, mâncare stricată și gândaci care dorm cu bătrănii în pat…(FOTO)

România anului 2020! Anchetele derulate la căminul de bătrâni din Făgăraș, după apariția în presă a fotografiilor cu mizerie și gândaci s-au finalizat cu…nimic. Oamenii au fost efectiv abandonați de statul român.
Bătrâni cu gândaci pe ei, pâine cu mucegai, mâncare stricată, lenjerii murdare, gândaci care mișună peste tot, sunt imaginile dintr-un cămin de bătrâni din Făgăraș. Aceste poze,  sunt pasate de către autoritățile statului de la unele la altele, fără să găsească soluții, fără să fie luate măsuri ferme.
Bătrânii dintr-un cămin din Făgăraș au devenit bătaia de joc a autorităților statului român. În loc să-și trăiască ultimii ani, ultimele zile ale vieții în condiții decente, bătrânii internați la un ”centru rezidențial” sunt umiliți, lăsați să fie mâncați de gândaci. Deși s-au făcut poze, s-au prezentat documente, s-au înaintat petiții, plângeri, începând cu instituțiile locale până la cele centrale, nimeni nu a luat vreo măsură concretă. Acestea sunt instituțiile statului din România! Culmea, a aparut si in presa centrala de cateva ori, dar fara efect.
Hârtii, plângeri și bătaie de joc!
În anul 2014 a fost încheiat un contract de concesiune nr.15925/2014,  între Municipiul Făgăraş şi Asociaţia Vlavian, având ca obiect activităţile de asistenţă medico-socială pentru persoane vârstnice din Municipiul Făgăraş. Conform contractului şi prevederilor legale, Asociaţia Vlavian avea obligaţia să obţină licenţă de funcţionare. În decursul timpului, Asociaţia Vlavian a obţinut pentru punctul de lucru din Făgăraş-Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice doar două licenţe de funcţionare provizorii. Prima licenţă, obţinută în data de 10.12.2019, a fost retrasă în urma unui control al AJPIS Braşov, conform raportului de control nr.1702/24.02.2020. Următoarea licență a fost obţinută în data de 05.05.2020. În perioada cuprinsă între cele două date, Centrul a funcţionat fără licenţă, dar, asta nu a fost o problemă pentru autoritățile statului român.
 Neconformităţile constatate de AJPIS prin raportul nr.1702/24.02.2020 au continuat şi în perioada următoare, după cum rezultă din sesizări şi din adresa emisă de AJPIS în data de 05.05.2020. Cu toate acestea, Ministerul Muncii eliberează licenţa provizorie de funcţionare în data de 05.05.2020. Intrigant este faptul că această licenţă este eliberată concomitent cu adresa AJPIS, prin care este prezentată neîndeplinirea standardelor minime de calitate, obligatorii pentru eliberarea licenţei, fie ea şi provizorie. Ţinând cont de faptul că nu au fost luate măsuri de remediere, Municipiul Făgăraş a trimis o notificare de reziliere nr.34826/29.05.2020 a contractului de concesiune. Asociaţia Vlavian nu a fost de acord cu predarea imobilului şi a urmat notificarea de evacuare nr.43100/19.08.2020 prin Birou Executor Judecătoresc Frăţilă Viorel Alexandru, iar la acest moment pe rolul Judecătoriei Făgăraş se află înregistrat dosarul nr.4043/226/2020 având ca obiect evacuare conform art.1033 Cod Civil.
”Pentru neconformităţile din Centru, Municipiul Făgăraş a înaintat şi o plângere penală către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, nr.36689/18.06.2020 care a fost soluţionată cu o ordonanţă de clasare. Prin urmare, a fost înaintată o plângere împotriva acestei ordonanţe care a fost respinsă, iar ordonanţa atacată a fost menţinută, fără a se efectua nicio verificare în teren a aspectelor menţionate.
Ulterior comunicării notificării de evacuare, la registratura Municipiului Făgăraş s-a înregistrat o adresă din partea unui aparţinător prin care sunt sesizate abateri grave de la normele de igienă, în urma căreia au fost semnalate AJPIS, Poliţia Municipală şi Direcţia de Sănătate Publică. Dintre aceste instituţii, doar DSP Făgăraş a efectuat un control la Centrul de Bătrâni şi a întocmit proces verbal de constatare nr. 004709 din 02.09.2020.
Sesizările primite au avut ca obiect şi probleme legate de condiţiile de muncă şi remunerare, drept pentru care a fost sesizat şi ITM Braşov, prin adresa nr.35732/37662/36663/30.06.2020 la care am primit răspunsul nr.14510/31.07.2020, raportul în urma controlului efectuat nu fost trimis”, au precizat reprezentanții Municipiului Făgăraș.
Referitor la poze, reprezentanții centrului  au susținut in presă, că imaginile sunt regizate.
Vă avertizăm, sunt imagini și informații cu impact emoțional!

2 comentarii la „Mizerie, mâncare stricată și gândaci care dorm cu bătrănii în pat…(FOTO)

  • 24 noiembrie 2020 la 9:55
    Permalink

    Îngrozitor! Așa este, când nu ne convine, totul este regizat, trucat! Serios? Este tragic ceea ce se întâmplă și nu vorbim de un caz singular. Statul și-a abandonat bătrânii din centre cât și copiii! Concluzie tristă!

    Răspunde
  • 24 noiembrie 2020 la 10:32
    Permalink

    Dacă tâmpiții habar n-au măcar să pună niște bucățele de pâine îmbibate cu praf de acid boric și apă îndulcită cu zahăr…

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: