Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive ambrozia-iarba pârloagelor

Agenția pentru Protecția Mediului Brașov informează cetățenii, autoritățile administrației publice locale, autorități publice, cu privire la campania ce se va desfășura la nivel național, în data de 28 septembrie 2019, in intervalul 10.00-15.00 ” SOS-Ambrozia!”.

Ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, Agenția Natională pentru Protecția Mediului București a declarat ziua de 28 septembrie o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când intr-o singură zi, curățăm țara de ambrozie.
Această campanie are drept scop combaterea plantei invazive ambrozia-iarba pârloagelor, prevenirea unui „dezastru„ pentru mediu și sănătatea populației prin răspândirea polenului până la sfârșitul lunii octombrie, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori.
In derularea acestei campanii APM Brașov a solicitat implicarea autorităților administrativ teritoriale, direcțiilor nationale și județene de drumuri și poduri, structurilor naționale și județene de căi ferate, precum și agenților economici a căror activitate poate genera condiții propice răspândirii plantelor.
Potrivit prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia ”proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”, a precizat Ciprian Băncilă, director executiv al APM Brașov.

                                                              BIROUL DE PRESĂ AL APM BRAȘOV                              

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: