Ce spune viceprimarul Rusu după întâlnirea cu Ministrul Turismului

Ce spune viceprimarul Rusu după întâlnirea cu Ministrul Turismului

  • Economic
  • ianuarie 7, 2022
  • Fără comentarii
  • 386
Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a organizat o întâlnire de lucru la care au participat oficialii autorităţilor administraţiei publice locale şi reprezentanţii instituţiilor, asociaţiilor şi organizaţiilor reprezentative din turism, precum şi cei ai mediului de afaceri braşovean.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului dorește să implice activ principalii jucători și factori de decizie din turismul și mediul antreprenorial brașovean, pentru a semnala problemele cu care se confruntă și a identifica oportunități de rezolvare a acestora, astfel încât împreună să contribuie la dezvoltarea acestor sectoare economice importante.
Au participat: Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ambrus Izabella, subprefectul Judeţului Braşov, Sebastian Rusu, viceprimarul Municipiului Braşov, Mihail Veştea şi Marius Dunca, senatori în Parlamentul României.
”Brașovul este a doua destinație turistică din România, după București, astfel că turismul joacă un rol important în dezvoltarea orașului. Tocmai de aceea, Municipalitatea acordă o importanță deosebită proiectelor de investiții care au ca rol creșterea atractivității orașului și a stațiunii Poiana Brașov.
În Poiana Brașov avem în derulare o serie de proiecte prin care ne propunem să transformăm această stațiune din cea mai importantă stațiune de iarnă din România, în principala atracție montană în toate anotimpurile, iar turismul de weekend să îl transformăm în turism de sejur. Tocmai de aceea, marile proiecte de investiții din domeniul turismului vizează această stațiune:
Modernizare domeniul schiabil
Optimizarea domeniului schiabil existent prin :
● Construirea unui nou telescaun fix de 4 locuri, cu plecare din zona Stadion din Poiană și descărcare în zona Ruia, cu intersectarea traseului telescaunului din zona superioară a Pârtiei Lupului;
● Construirea unei noi instalații de telescaun fix de 4 locuri, între platoul Ruia și actuala stație superioară a teleschiului Kanzel;
● Completarea instalației de produs zăpada artificială pentru a putea acoperi întreg domeniul schiabil existent;
● Construire instalație de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și  Subteleferic.
Sperăm ca în săptămânile următoare să lansăm licitația pentru elaborarea Studiului de fezabilitate.
Extindere domeniul schiabil
Potrivit acestui proiect, domeniul schiabil va fi extins spre Râşnov cu aproape 30 de hectare (de la 70  ha la 100 ha). Lungimea totală a pârtiilor va fi mărită la peste 30  km. Proiectul include amenajarea a 10,4 km de pârtii (Drumul Albastru, Vanga Mare şi pârtii de legătură). Rețeaua de pârtii va face legătura între partea superioară a Masivului Postăvarul și zona Cheișoara din Râșnov.
Pentru a facilita accesul  la pârtiile din masivul Postăvarul al amatorilor de schi se propune instalarea unei gondole de 10 locuri cu o capacitate de 2400 pers./ora, cu plecare de la stația Cheișoara-Râșnov și sosire în zona mediană a Pârtiei Lupului. În zona de plecare a stației Cheișoara vor fi amenajate 2 parcări, totalizând 600 de locuri.
Avem obținut certificatul de urbanism, iar acum suntem în faza de a demara un plan urbanistic zonal, după care vom putea lansa licitația pentru realizarea SF-ului.
Sania de vară
Construirea unei piste de sanie de vară, potrivită pentru operare de-a lungul întregului an (funcţionare inclusiv iarna şi indiferent de condiţiile meteo), cu un sistem propriu de urcare. Acest sistem ar permite o operare confortabilă şi sigură în condiţii de umiditate, ploaie sau ninsoare. În versiunea proiectată, lungimea pistei de coborâre va fi de aproximativ 1.500 metri, cu o diferenţă de nivel de 155 metri, iar lungimea traseului de urcare ar fi de aproximativ 680 m.
Amplasamentul punctului de acces la pista de sanie de vară este în apropierea staţiei inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement al stagiunii, limitrof pârtiei Bradul.
În acest moment se lucrează la elaborarea studiului de fezabilitate.
Trasee de mountain bike pe Postăvarul
Această investiție presupune realizarea a trei trasee de mountain bike pe versantul nordic al masivului Postăvarul, în cadrul domeniului schiabil al staţiunii Poiana Braşov, între staţia superioară şi staţia inferioară a telegondolei.
Lucrările au început anul trecut și, deja, primul traseu este aproape finalizat. După închiderea sezonului de schi și când condițiile meteo vor permite, vom reîncepe lucrările. Până în vară sperăm să deschidem primul traseu
Iluminat Pârtia Lupului și Drumul Albastru
Prin acest proiect, Municipalitatea dorește să extindă perioada de schi pe cele două pârtii, astfel încât, pe de o parte, să crească atractivitatea stațiunii, iar pe de altă parte să scadă presiunea existentă la mijloacele de transport pe cablu.
Scenariul recomandat de proiectant presupune realizarea unui sistem de iluminat nou cu tehnologie LED – iluminat normal și RGB pentru pârtia Lupului și iluminat normal pentru Drumul albastru, implementarea unui sistem de telegestiune, sistem de comandă DMX pentru proiectoare precum și sistem de monitorizare video și filmare evenimente sportive.
Au fost reactualizați indicatorii tehnico-economici, pe care sperăm să îi aprobăm în Consiliul Local în această lună.
Achiziția a 10 tunuri de zăpadă, care să fie utilizate pe actualul domeniul schiabil, pentru creșterea capacității de producere a zăpezii artificiale.
Acestea sunt doar câteva proiecte dintre cele care au ca scop dezvoltarea turismului la Brașov, dar implicit, în România. Dacă ținem cont de faptul că, în următoarea perioadă, Consiliul Județean va finaliza proiectul aeroportului, este mai mult decât evident faptul că putem deveni una dintre cele mai atractive stațiuni montane din sud-estul Europei.
Din păcate costurile pentru implementare acestor proiecte sunt foarte mari, doar extinderea domeniului schiabil, înseamnă aproximativ 35 de milioane de euro. Tocmai de aceea avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, domnule ministru, pentru a implementa aceste proiecte de interes major pentru dezvoltarea turismului în țara noastră, pentru că fiecare turist român care vine la Brașov, înseamnă un turist care își lasă banii în România și fiecare turist străin pe care îl atragem, înseamnă plus valoare pentru dezvoltarea economică a țării noastre”, a spus Sebastian Rusu, viceprimarul Municipiului Brașov.

 

Stiri recomandate

Peste 800 de noi cazuri COVID în județul Brașov

Peste 800 de noi cazuri COVID în județul Brașov

Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției,…
Laboratorul de radiologie şi imagistică al Spitalului de Copii Braşov a fost dotat cu u echipamente de înaltă performanţă

Laboratorul de radiologie şi imagistică al Spitalului de Copii…

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a făcut astăzi o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii pentru a vedea…
Mihaela Hogaș (Corona Brașov) merge la Jocurile Olimpice de la Beijing!

Mihaela Hogaș (Corona Brașov) merge la Jocurile Olimpice de…

Brașovul are sportiv calificat la Jocurile Olimpice! Sportiva Coronei va lua startul în probele de 500 și de 1.000 metri  Sportiva…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *