Mihai Mohaci: Am asistat la o serie de derapaje ale celor aflați în funcții de decizie

În ultima săptămână premergătoare încheierii depunerii dosarelor de candidatură pentru Primării, consilii locale și consiliul județean, am asistat la o serie de derapaje ale celor aflați în funcții de decizie, atât la nivelul administrațiilor locale cât și a organelor statului cu rol de control.

În fapt, o serie dintre colegii noștri au fost ținta unor controale din partea organelor de control ale statului, exact în această perioadă. Considerăm că bătălia electorală nu ar trebui să fie influențată în niciun fel de astfel de manifestări, iar conducătorii acelor instituții care se pretează la astfel de acțiuni, să înțeleagă că rolul lor este în apărarea cetățeanului și îndeplinirea obiectivelor organizației pentru care lucrează și nu să dea satisfacție unor vremelnici șefi politici.

Alte acțiuni au fost ale unor primari în funcție, care au gasit de cuviință să intimideze oamenii de pe listele noastre de candidați ale PRO România. Găsim că acest lucru nu este demn de anul 2020, având mai mult de a face cu începutul secolului trecut și solicităm presedinților județeni ai partidelor politice aflate în competiția electorală să-și îndemne oamenii la echilibru și toleranță în această perioadă.

În ceea ce ne privește, dacă astfel de acțiuni se vor repeta, vom reacționa ferm, făcând plângeri penale, pentru abuz, împotriva celor ce recurg la astfel de practici.

 

Deputat Mihai Mohaci

Președinte PRO România Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: