Medicii militari din Brașov nu au făcut fițe și s-au dus în prima linie la Suceava. Alții se plâng pe Facebook…

În timp ce unii medici din Brașov se plâng zilnic pe Facebook din cauza crizei provocate de COVID-19, medicii militari de la Spitalul de Urgență ”Regina Maria” nu au stat pe gânduri și au plecat să ajute în prima linie la Suceava, orașul cu cele mai multe persoane infectate din România. Este vorba despre colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu și încă 3 medici.

Deși își pun viața în pericol, nu se gândesc la recompense de la stat, așa cum așteaptă unii medici de la alte spitale. Mai mult decât atât, medicii militari au preluat conducerea Spitalului Județean Suceava și se ocupă de managementul acestuia. La fel ca ei sunt și cei mai mulți medici de la spitalele brașovene, cu mici excepții, care se gândesc doar la buzunar, nu și la semeni. Dacă acești medici ar arunca o privire peste ce se întâmplă în Franța, Germania, Italia sau Spania, ar observa că nici acolo situația nu este mai roz. Diferența este că medicii din alte țări se gândesc mai mult la semeni…

2 comentarii la „Medicii militari din Brașov nu au făcut fițe și s-au dus în prima linie la Suceava. Alții se plâng pe Facebook…

  • 2 aprilie 2020 la 21:57
    Permalink

    Felicitari , dar despre bani afirmați niste prostii incalificabile. Aveti curajul si ONOAREA SA COMUNICATI CARE SUNT DR CARE AU CERUT BANI?PACAT CA ARUNCATI CU PIETRE!NU VA DORIM :COVID!

    Răspunde
  • 3 aprilie 2020 la 15:56
    Permalink

    Si numele celorlalti 3 medici, va rugam! Asa ar fi corect!

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: