Matea Goit, Timea Kereji și Alexandra Popescu, locul 2 la un concurs de gimnastică la Ploiești

Trei sportive de la secția de gimnastică a ACS Kids Tâmpa Brașov au reușit să se claseze pe locul 2 la Cupa Alexis on Tour 2021, o puternică întrecere ce a avut loc la Ploiești. Cele trei gimnaste îmbrăcate în alb și albastru au avut evoluții apreciate la proba acro-dance, individual, respectiv duo, astfel că au reușit să se claseze pe cea de-a doua treaptă a podimului. Matea Goit a terminat pe doi în proba solo la categoria 13-16 ani, iar Timea Kereji și Alexandra Popescu au fost pe poziția a doua la duo la categoria 10-12 ani.

„Este un rezultat care mă bucură foarte mult. Sunt mândru de fetele mele și mă bucur să văd că munca noastră dă roade. Creștem încet încet, iar rezultatele obținute ne confirmă faptul că suntem pe un drum bun. Chiar dacă suntem încă la început, neavând o experiență mare, am demonstrat că pasiunea, ambiția și munca la antrenamente ne poate aduce rezultate importante”, a declarat antrenorul coordonator al secției de gimnastică de la ACS Kids Tâmpa Brașov, Octavian Dascăl.

Tânărul tehnician așteaptă și alte fetițe care doresc să facă gimnastică să vină să încerce o asemenea experiență la clubul „alb-albastru”. Astfel, Octavian Dascăl face selecții pentru fetițe cu vârste între 5 și 8 ani, iar cine dorește informații suplimentare le poate afla la următorul număr de telefon: 0726 083 734.
De asemenea, puteți afla informații și direct la antrenamente, în zilele de marți (de la ora 13:00 la ora 14:00) și joi (de la ora 13:30 la 14:30) la sala de sport „George Barițiu”, de pe strada Lunii.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: