Marius Dunca: ”Transparența mult promisă de cei din USR Brașov este doar o himeră!”

Senatorul PSD Brașov Marius Dunca critică atitudinea viceprimarului Municipiului Brașov și a consilierilor locali USR de a ”băga pumnul în gura presei locale”. Derapajul celor de la USR Brașov a atras și atenția Avocatului Poporului, care a luat măsuri împotriva administrației conduse de Allen Coliban.

”Transparența nu e negociabilă, ne spuneau în campania electorală cei din USR. La Brașov se pare că este. Altfel nu putem înțelege atitudinea viceprimarului și a consilierilor locali USR care au fost pe punctul de a da afară, din şedinţa de Consiliu Local, doi jurnalişti.

Ce au promis aleșii USR în campania electorală și ce au făcut după ce au ajuns pe funcții… Mult trâmbițata transparență și comunicare înseamnă pentru USR Brașov interzicerea accesului brașovenilor, în special al jurnaliștilor, la ședințele Consiliului Local, care sunt PUBLICE. Nici în țările conduse de dictatori probabil că nu se recurge la astfel de măsuri împotriva ziariștilor. Ceea ce nu au îndrăznit niciodată politicieni de la alte partide, au făcut consilierii locali de la USR și viceprimarul Municipiului. Păcat că Brașovul a ajuns în presa națională prin astfel de derapaje care au atras și atenția Avocatului Poporului.

Oare nu vă este rușine să vorbiți de transparență când voi interziceți jurnaliștilor dreptul la informare? Unde mai este libertatea presei? Cum vă puteți uita în ochii alegătorilor din Brașov după o astfel de gafă monumentală?

Ar trebui ca cei vinovați să plătească cu funcțiile și să își înainteze de urgență demisiile. Într-un stat democratic, cu pretenții europene, nu putem accepta astfel de episoade inspirate din țările conduse de dictatori. Sper ca și conducerea națională a USR să reacționeze în acest caz și să ia măsuri dacă își mai amintește de sloganurile legate de transparență din campania electorală. Degeaba ies liderii USR la televiziuni și pe Facebook și vorbesc despre libertatea presei și accesul la informații publice!” a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: