Marius Dunca, președinte PSD Brașov: Guvernul actual trebuie să plece! (pentru eșecul repetat de a redacta și depune la Comisia Europeană un Plan Național de Redresare și Reziliență benefic pentru România și pentru cetățenii țării.)

(CP) Senatorul PSD Marius Dunca critică, în termeni duri, modul prin care românii sunt mințiți cu privire la PNRR și vorbește despre necesitatea moțiunii de cenzură, pe care PSD a anunțat că o va depune pe 14 iunie.

” În loc de bunăstare și dezvoltare, guvernul Cîțu, în aceeași manieră haotică și iresponsabilă cu care a gestionat pandemia și vaccinarea, impune românilor noi sacrificii, precum înghețarea salariilor, a pensiilor, taxe mărite, creșterea vârstei de pensionare – adică austeritate și sărăcie.
Dezbaterea din Parlament, precum și intervențiile publice ulterioare, au devoalat un adevăr crunt. PNRR-ul, ca proiect clar, coerent, gata de a fi transmis la Bruxelles nu există, există însă Planul de austeritate! Iar partidele Coaliției de guvernare aruncă pisica de la unii la alții pentru eșec.” a declarat Dunca

Mai mult, senatorul PSD spune că Guvernul Cîțu a refuzat în mod constant sprijinul pe care PSD l-a oferit, pentru ca țara să aibă un PNRR bun, continuând să sfideze, să nu-și accepte neputința și, culmea cinismului, să etaleze noi probe ale incompetenței sale.
” Vă dau câteva exemple care atestă clar reaua intenție asupra vieții românilor:
La pagina 15 ”Reforma administrației publice, întărirea dialogului social și creșterea eficienției justiției” – se prevăd 137 de milioane de euro DOAR PENTRU HÂRTII- strategii, revizuiri și actualizări legislative care în mod firesc sunt/trebuie făcute de Guvern și Parlament.
La pagina 16 ”România Educată” se finanțează, din cele 3,6 miliarde de euro “alocate” 6000 de școli care ”AU PRIMIT (DEJA) resurse și tehnologie pentru dotarea laboratoarelor de informatică și pentru derularea învățării în format virtual”. Cu alte cuvinte îi ”șmecherim” pe europeni, le luăm banii pentru lucruri deja făcute și rezolvate! Aceasta înseamnă pentru ei redresare și reziliență!
La pagina 14 ”Reforme în domeniul social” – NU se pomenește DELOC, nici de pensii și nici de salarii, deși nu există lider al Coaliției de Dreapta care să nu se laude cu ce reformă a pensiilor și a salarizării vor face în perioada următoare.
La pagina 11 ”Fondul local pentru tranziția verde și digitală” – este menționat programul de locuințe sociale pentru tineret. Ce legătură are?
Dincolo de această bătaie de joc a documentului guvernamental, care ilustrează superficialitatea și habarnismul, rămâne angajamentul de-o gravitate extremă, pe care, fără să fi fost cerut de cineva, guvernul Cîțu l-a asumat și transmis deja Comisiei Europene, prin care readuce austeritatea dură și adâncește sărăcia.” subliniază Marius Dunca

Președintele PSD Brașov concluzionează: ” Pentru toate aceste motive esențiale PSD depune moțiune de cenzură și cheamă pe orice parlamentar responsabil căruia îi pasă, cu adevărat, de oameni și de țară, să voteze pentru înlăturarea actualului guvern. România merită să aibă un Executiv capabil să fructifice extraordinarele oportunități de finanțare europeană actuale și să asigure nu doar dezvoltare și sustenabilitate economică, ci și bunăstare socială.”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: