Marius Dunca, Președinte PSD Brașov: “Cer Guvernului să ia măsuri pentru restartarea activităților economice. Starea de Urgență s-a transformat în starea de incompetență a autorităților guvernamentale”

Ca urmare a deciziei Președintelui de a prelungi starea de urgență cu 30 de zile, Președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, subliniază urgența ca măsurile de distanțare socială prevăzute în cadrul Decretului să fie completate cu măsuri economice și sociale ale autorităților. Marius Dunca spune că Guvernul a avut la dispoziție 30 de zile în care să ia măsuri economice, sociale și să testeze într-un număr mare cetățenii români, însă a eșuat.
“Decretarea stării de urgență pe 16 martie a fost un gest responsabil și necesar, pentru a permite autorităților să ia măsuri de prevenire a infecțiilor cu Coronavirus și pentru a contracara efectele unei previzibile crize economice. Salut atitudinea responsabilă a cetățenilor care s-au conformat restricțiilor, unii dintre ei fiind în izolare de mai bine de o lună de zile. Din păcate, starea de urgență s-a transformat în starea de incompetență a autorităților guvernamentale. Măsurile de sprijinire a mediului de afaceri au întârziat să apară sau sunt incomplete, testarea populației se face greoi și la cote foarte reduse, ceea ce nu permite un control suficient al răspândirii infecției, sectoare economice importante se află în dificultate – producția industrială, turismul, comerțul – sunt puternic afectate și fără perspective de reluare a activității ”, afirmă senatorul PSD, Marius Dunca.
Totodată, Dunca mai subliniază și lipsa unei coordonări la nivelul instituțiilor guvernamentale care au generat situații condamnabile, acesta făcând referire la exodul muncitorilor români în Germania și la exploatările de lemn, în ciuda prevederilor ordonanțelor militare.
“Această criză ne-a arătat cu adevărat fața celor care conduc România, oameni interesați de orice altceva decât de sănătatea românilor. Achiziții de echipamente la prețuri umflate, păduri defrișate, muncitori care umplu aeroporturile pentru a pleca la muncă în străinătate, aceasta este fotografia la zi a României în criza Coronavirus. Vreme de o lună, cetățenii s-au conformat și au așteptat ca Guvernul să își facă treaba. Următoarele 30 de zile sunt decisive pentru cum va arăta România în perioada post-coronavirus”, mai adaugă președintele PSD Brașov.

Biroul de presă PSD Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: