Marius Dunca: ”Nu privatizării companiilor strategice de stat! Independența energetică a României, pusă pe tarabă”

Senatorul PSD Marius Dunca denunță politica anti-națională de privatizare a companiilor strategice de stat din care România nu are decât de pierdut.

”În timp ce mediul de afaceri a fost greu încercat în această perioadă pandemică, iar România a contractat împrumuturi record, companiile de stat strategice ar putea reprezenta colacul de salvare pentru țara noastră. În plină criză energetică, privatizarea acestora ar reprezenta cea mai mare greșeală. În 2019, primele 5 companii strategice ale statului (Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica, Aeroporturi București) aveau un profit consistent de 3,75 miliarde lei, (circa 770 de milioane de euro). Hidroelectrica a realizat în primele șase luni ale acestui an un profit net de circa 1,69 miliarde de lei, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă din 2020. Să nu uităm că Legea 173/2020, inițiată și votată de majoritatea PSD din precedentul Parlament, a interzis pentru o perioadă de 2 ani privatizarea sub orice formă a acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale.

De ce nu se fac investiții masive în aceste companii strategice? Accesarea Fondului de Modernizare unde România dispune de 10 miliarde euro pentru investiții în sectorul energetic reprezintă o variantă viabilă. Analiștii economici susțin că în martie 2022 România ar avea un plus de producție de energie electrică de 800 Mwh zilnic dacă Hidroelectrica ar finaliza investițiile la 3 capacități de producție (92% stadiul actual). De asemenea, în decembrie 2022 România ar avea încă un plus de 800 Mwh zilnic daca Mintia ar fi retehnologizată si deschisă.

Vânzarea chiar și a unor pachete minoritare de acțiuni (15%) aparținând unor companii de stat strategice ar reprezenta cea mai mare greșeală. Cum să vinzi activele statului pe nimic, dat fiind actuala criză globală provocată de pandemie? În acest ritm, țara noastră ar putea pierde orice pârghie de control în domenii economice critice cu mare impact social (energie, bănci etc.).” a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: