Marian Rasaliu: Salut vizita lui Raed Arafat la Brașov, județ care este în fruntea listei cu numărul de cazuri de infectări cu Covid-19

Fostul prefect al Județului Brașov a comentat pe pagina sa de facebook vizita la Brașov a Secretarului de Stat, Raed Arafat. Acesta susține că investițiile din ultimii ani din sistemul de sănătate brașovean au fost făcute de Guvernările PSD, nicidecum de liberali.

”Salut vizita lui Raed Arafat la Brașov, județ care este în fruntea listei cu numărul de cazuri de infectări cu Covid-19.
Consider că este un semnal puternic pentru autoritățile județene să ia măsuri pentru prevenirea extinderii acestui virus.
Raed Arafat, un om cu o experiență medicală uriașă, a avut șansa de a vizita noul corp al Unității de Primiri Urgențe care se construiește astăzi la Brașov.
Sper că a văzut și că a înțeles că munca ultimilor ani, la nivel guvernamental și politic, are rezultate concrete pentru oameni.
Nu pot să nu mă întreb, oare cum se simte, președintele liberal de la Consiliul Județean când îi prezintă lui Raed Arafat investițiile făcute de Guvernările PSD în Brașov!
Nu pot să nu mă întreb, oare cum se simte Adrian Veștea, când vorbește cu Arafat și nu poate să îi arate nicio investiție făcută de liberalii lui de la Guvern, în sistemul de sănătate din județul Brașov!”, comentat pe pagina de facebook, Marian Rasaliu, președintele executiv al PSD Brașov.
#Ghinion 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: