Marian Rasaliu: Guvernarea Cîțu-Orban nu dă doi bani pe copiii din România!

Deputatul PSD Marian Rasaliu condamnă decizia premierului Cîțu, dar și a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, de a nu acorda cea de a doua tranșă de majorare a alocațiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie.

”Este inadmisibil ca alocațiile copiilor să nu se mărească de la 1 iulie! Vorbim practic de un ”furt” din buzunarele copiilor! Conform proiectului de lege adoptat deja de majoritatea din Senat a PNL-USR-UDMR, vor fi anulate două din cele 5 tranșe promise de PNL înainte de campania electorală, respectiv tranșa 3, prevăzută pentru 1 iulie 2021 și tranșa 4 pentru 1 ianuarie 2022. Prin aceste modificări, coaliția aflată la guvernare fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde, bani care ar fi trebuit să fie plătiți în intervalul 1 iulie 2021-1 iulie 2022. Prin neacordarea tranșelor promise, Cîțu și Orban fură de la fiecare copil cu vârsta între 2 și 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilități câte 1.044 lei!

Să nu uităm că înainte de alegerile din 2020, Cîțu și Orban i-au mințit în față pe părinți și copii, cărora le promiteau că vor eșalona dublarea alocațiilor adoptată de PSD în cinci tranșe semestriale egale. După ce au primit votul multor cetățeni care au crezut în această promisiune, Guvernul Cîțu și majoritatea PNL-USR-UDMR au anulat tranșele cuvenite copiilor.
Datoria unui guvern este să aplice legea și ia măsuri pentru a o susține financiar, nu să se plângă că nu are bani și să taie! Niciodată nu vor fi bani pentru tot, important e să ai priorități corecte.
PSD se va opune acestui ”furt național” din banii copiilor. Vom depune în Parlament un proiect de lege pentru creșterea imediată a alocațiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020. Conform proiectului de lege ce va fi depus, alocațiile ar trebui să crească imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități. Românii s-au săturat de minciuni și de cinismul celor aflați la guvernare. Copiii noștri merită mult mai mult!” a declarat deputatul Marian Rasaliu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: