Maraton de vaccinare la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov

Ministerul Apărării Naţionale organizează, pe 25 şi 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza „Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!”.
Maratonul se va desfăşura în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19, arată un comunicat MApN. Printre acestea se află şi Spitalul Militar „Regina Maria” din Braşov.
Cetăţenii care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu 25 octombrie, ora 8,00, până pe 26 octombrie, ora 20,00, în centrul de vaccinare care funcţionează la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov, Strada Pieții 9.
Procesul de vaccinare pentru persoanele care s-au programat deja în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor existente.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: