Luiza Dănilă a dat ISU pe Jandarmerie (FOTO)

Fostul purtător de cuvânt al ISU Brașov, Luiza Dănilă, a plecat la Inspectoratul de Jandarmi Județean(IJJ) Brașov. Aceasta a ajuns la Jandarmerie în urma unui concurs. Se va ocupa tot de relația cu presa, diferența fiind că acum este ofițer.
”Am urat bun venit noilor noștri colegi, care au ales să se alăture echipei noastre!
👮‍♀️Astfel, ca urmare a promovării concursului de trecere în corpul ofițerilor, doamna căpitan Dănilă Luiza preia atribuțiile ofițerului de informare și relații publice. Îi dorim mult succes în activitate și suntem convinși că cei peste 8 ani de experiență în cadrul I.S.U. Brașov o vor ajuta să se integreze cât mai repede în colectiv.
👮Aceleași gânduri le îndreptăm și către domnul sergent major Orzea Paul, care își va desfășura activitatea în cadrul Detașamentului de la Făgăraș. Pentru el misiunea de pază nu mai are foarte multe secrete având în vedere experiența acestuia dobândită în timpul școlii militare și a celei din cadrul D.G.J.M. București”, au scris pe facebook jandarmii brașoveni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: