Lucrările la grădinița din comuna Prejmer au avansat considerabil

La grădinița din comuna Prejmer, județul Brașov se execută lucrări de modernizare, reabilitare și dotare . Grădinița cu program prelungit va fi finalizată până în luna martie 2022.

Potrivit primarului Mihai Apafi, lucrările au avansat considerabil:

– s-a executat lucrarea de amenajare acoperiș, s-a montat țigla și se lucrează la montarea ferestrelor de timp velux la mansardă;
– se lucrează la fațade și la montarea ferestrelor;
– s-a refăcut toată instalația electrică;
– s-a refăcut toata instalația sanitară;
– se execută lucrări pentru turnarea șapei autonivelante la nivelul tuturor încăperilor și holurilor.

„Suntem într-o etapă foarte avansată, în perioada următoare vom finaliza lucrările la fațade, se vor monta ferestrele și ușile în așa fel încât în perioada sezonului rece să se poată lucra la amenajarea interioarelor.

Este un proiect așteptat de fiecare dintre noi și cu siguranță, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare, vom avea o grădiniță cu program prelungit modernă, dotată corespunzător, în așa fel încât, toți copiii care îi vor trece pragul să beneficieze de cele mai bune și sigure condiții.
Valoarea totală a proiectului este de 3.952.113,68 lei , din care 3.000.000 de lei fonduri extrabugetare atrase și 952.113,68 lei din bugetul local al comunei Prejmer!
Perioadă estimată până la finalizarea lucrărilor : 30 martie 2022
Vă asigur de toată preocuparea în ceea ce înseamnă crearea celor mai bune și sigure condiții, treptat, în toate locațiile de interes local și nu numai !, a scris primarul comunei Prejmer, Apafi Mihai – Florin  pe pagina sa de facebook

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: