Lucian Pătrașcu: Mă bucur că inițiativa mea din Consiliul Local pentru Horeca este susținută și de PNL. Dar oare cine le-a pus lacăt pe ușă? Nu Guvernul PNL?

La ultima ședință a Consiliului Local Brașov, liderul grupului PSD, Lucian Pătrașcu, a solicitat aleșilor să fie organizată o ședință de îndată prin care segmentul Horeca să fie ajutat, pe baza Ordonanței de Urgență nr. 181 din octombrie 2020. Imediat a intervenit și fostul primar George Scripcaru, cel care a susținut aceeași idee, acesta afirmând că va propune și convocarea unei ședințe de îndată.

”Mă bucur că inițiativa propusă de mine pentru Horeca în Consiliul Local este susținută și de PNL. Pentru ca să nu se mai umfle în pene unii, alții, pe înregistrarea VIDEO cu ședința Consiliului Local poate să vadă orice brașovean cine a propus ca cei din Horeca să fie scutiți de plata impozitului. Acum văd că și PNL a ieșit cu un comunicat de presă prin care susține că va organiza o ședință de îndată. Este foarte bine că ne-au ascultat sfatul. Însă, PNL să nu uite că cei din Horeca au ajuns cu lacătul pe uși tot din cauza lor, a Guvernului PNL. În timp ce mall-urile și supermarketurile sunt deschise, restaurantele sau piețele au fost închise. După logica premierului Ludovic Orban, o piață sau un restaurant, unde se păstrează totuși distanțarea, sunt mai periculoase decât mall-urile prin care se perindă zilnic sute de persoane…Deci, în concluzie, după ce le-a închis afacerile, PNL propune să-i ajutăm pe cei din Horeca, a comentat ironic, Lucian Pătrașcu, liderul grupului PSD din Consiliul Local Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: