Lucian Pătrașcu, consilier local: Cerem reducerea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de Administrație ale societăților/regiilor care au ca acționar sau asociat Municipiul Brașov și Consiliul Județean Brașov

Prezent astăzi, într-o conferință de presă, liderul consilierilor locali ai PSD Brașov a anunțat lansarea unei petiții pentru stoparea risipei banului public.
Mai exact, Pătrașcu face referire la indemnizațiile pe care le primesc lunar, membrii Consiliilor de Administrație ale societăților/regiilor care au ca acționar sau asociat Municipiul Brașov și Consiliul Județean Brașov.” Aduc în fața brașovenilor, un exemplu concret: un membru în CA al Companiei Apa, companie deținută atât de Consiliul Local, cât și de Consiliul Județean, ajunge să câștige o sumă de 3000 lei, net, pentru prezența la o ședință de câteva ore sau nici măcar atât. Unii brașoveni cu studii superioare lucrează zi de zi pentru 2000-3000 de lei lunar, în timp ce la instituțiile din subordinea Primăriei se încasează aceste sume, în câteva ore. Nu este corect față de cetățenii acestui oraș!
Tocmai de aceea, am lansat această petiție, care sunt convins că va fi semnată de foarte mulți brașoveni, pe care o vom depune în plenul ședinței de Consiliu Local și prin care vom cere acordarea unei indemnizații simbolice, tuturor membrilor CA-urilor din subordinea Primăriei Brașov.” susține Lucian PătrașcuTotodată, Pătrașcu subliniază faptul că aceeași situație este întâlnită și în cazul societăților RIAL și RATBV S.A.

” De ani buni, instituțiile subordonate celor două instituții își bat joc de banii brașovenilor. Iar beneficiile de pe urma acestor indemnizații sunt foarte mari: pe lângă sumele nete, se calculează și sumele ce merg către bugetul de stat, ajungându-se la zeci de mii de lei risipite pentru astfel de ședințe. Nu poți fi și angajat la stat și să încasezi și astfel de indemnizații din Consilii de Administrație, la care, de multe ori, nici nu se ia act de prezență.
Am cerut acest lucru și în 2019, dar sunt convins că de această dată, Executivul Primăriei, cât și colegii consilieri locali, vor fi mult mai receptivi și vor susține această inițiativă. ” a adăugat Pătrașcu.

Brașovenii sunt rugați și să semneze  petiția STOPAREA RISIPEI BANULUI PUBLIC – reducerea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de Administrație ale societăților/regiilor care au ca acționar sau asociat Municipiul Brașov și Consiliul Județean.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: